Toate locurile de ATI de la Balş şi Babeş sunt ocupate de pacienţi cu forme severe de Covid. Mulţi tineri nevaccinaţi ajung la spital

Toate locurile de ATI de la Balş şi Babeş sunt ocupate de pacienţi cu forme severe de Covid. Mulţi tineri nevaccinaţi ajung la spital
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Toate cele 19 paturi de ATI de la Institutul Matei Balş şi toate cele 7 de la Spitalul Victor Babeş din Capitală sunt ocupate cu pacienţi cu forme severe de COVID-19. Medicii spun că la unităţile sanitare ajung mulţi tineri nevaccinaţi.

Dr. Simin Aysel Florescu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Victor Babeş, a declarat pentru News.ro că numărul de pacienţi internaţi cu Covid pe secţiile spitalului este mare.

În curând, spune el, încă o secţie a unităţii sanitare va fi transformată în secţie Covid, pentru că este nevoie de locuri suplimentare.

Potrivit acestuia, sunt situaţii în care pacienţii sunt redirecţionaţi spre alte spitale. Cei mai mulţi dintre cei care vin la spital sunt tineri nevaccinaţi, iar preponderent ajung cu afecțiuni respiratorii. Mulţi dintre ei nu au boli asociate.

ADVERTISING

“În momentul de faţă sunt cam 120-130 de pacienţi cu Covid internaţi în spital, 7 în terapie intensivă în acest moment, adică toate locurile disponibile. (…)

Sunt mulţi tineri, pentru că de fapt majoritatea vârstnicilor au fost vaccinaţi deja în primele etape şi mulţi dintre cei tineri au ales să rămână nevaccinaţi, drept pentru care ei sunt acum cei majoritar afectaţi”, a spus managerul spitalului Victor Babeş.

19 paturi de ATI din 19, ocupate la Matei Balş

Și dr. Adrian Marinescu, director medical al Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş din Capitală, a explicat pentru News.ro că toate cele 19 locuri din ATI sunt ocupate.

ADVERTISING

160 de pacienţi sunt internaţi pe secţiile Institutului, ceea ce înseamnă în jur de 70% din capacitatea de internare. Dr. Marinescu spune că “este greu să primeşti pacienţi critici din alte locuri din ţară, pentru că nu avem nici pentru noi loc”.

“Avem 160 de pacienţi, ceea ce înseamnă că am depăşit undeva la 70% din locurile de internare. Dacă vorbim doar de terapie intensivă, din păcate, acolo ele sunt ocupate. Sunt 19 paturi de ATI.

Pacientul vulerabil care era înainte este şi acum, cel cu boli asociate, cu o anumită vârstă. Ce este diferit este că, fiind o variantă virală care se transmite mai uşor, ne aşteptăm ca şi tinerii, care interacţionează mult şi care într-un procent destul de important nu sunt vaccinaţi, să se infecteze, vom găsi în acest val mai mulţi tineri infectaţi”, a explicat directorul medical.

ADVERTISING

Directorul de la Colentina speră ca spitalul să nu se închidă iar pentru pacienţii cronici

Dr. Mihail Daniel Drăguţescu, directorul medical al Spitalului Clinic Colentina din Capitală, unitate sanitară destinată în pandemie exclusiv îngrijirii pacienţilor cu Covid 19, spune că în unitatea sanitară sunt internate persoane cu Covid 19. El speră ca spitalul să nu se închidă din nou pentru pacienţii cronici.

“Situaţia la momentul ăsta este una convenabilă, să spunem, din punctul de vedere al cazurilor Covid, în sensul în care avem câţiva pacienţi în terapie intensivă şi vreo 2-3 care necesită supraveghere pe secţie.

Cazurile pe care le avem sunt cazuri clasice, pacienţi cu comorbidităţi, au peste o anumită vârstă, care initial au intrat cazuri în terapie intensivă, toţi având comorbidităţi.

În viitorul apropiat, ţinând cont de noile reglementări legislative care obligă practic toate spitalele să poată să-şi trateze cazurile de Covid nou descoperite, Spitalul Colentina ne gândim noi că o să poată menţine şi activitate non Covid, care este mult, mult mai importantă decât activitatea Covid, pe spitalul nostru.

Ceea ce ne dorim şi ceea ce este normal, practic, este să menţinem o activitate mixtă a spitalului”, a precizat pentru News.ro directorul medical al Spitalului Clinic Colentina.

Citește și:

Citeşte şi articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇