Discursul lacrimogen al lui Ludovic Orban ținut la Brăila în fața organizației locale nu lămurește nimic, nu clarifică nimic din nebunia care roade PNL din temelii.
Șeful PNL nu caută explicații, nu vine cu soluții, ci doar se autovictimizează, în speranța de a mai smulge niște voturi înainte de congres.
Nu m-aș fi așteptat ca domnul Orban să facă o analiză necruțătoare a felului cum a umplut statul cu neaveniți după alegerile locale sau parlamentare. Dar criticarea echipei Cîțu și a numirii (aș spune chiar nefaste) a domnului Vîlceanu la Finanțe nu are impact în partid, pentru că și domnul Orban a făcut aidoma: i-a dat la spate pe oamenii președintelui și i-a împins înainte pe cei care i-au jurat credință și pe care i-a răsplătit pentru jurămintele lor.
Bineînțeles că orice om normal n-ar fi crezut în jurăminte conjuncturale, Orban a făcut niște învoieli de conjuctură: îmi dai votul, îți dau sinecura ia. Pe asta s-a clădit puterea domnului Orban, pe niște învoieli de conjunctură.
Prin asta se definește camarila: o adunare conjuncturală de oameni în jurul unui personaj politic pe care îl slugărește nu pentru folosul statului sau al personajului, ci pentru folosul propriu.
Oamenii din PNL nu l-au trădat pe domnul Orban, nimeni din cei numiți nu i-au jurat credință veșnică, nimeni n-a mers cu dumnealui la ofițerul stării civile sau la biserică.
Peneliștii au bătut palma să meargă cu el o bucată de drum, iar definiția bucății de drum este simplă: drumul este atât de lung cât le este lor bine.
Chestiunea asta n-are a face cu binele domnului Orban, s-a văzut după cum politicienii locali s-au orientat rapid spre zona de unde li se promite un bine mai mare.
A fost naivitate din partea domnului Ludovic sau a crezut că va negocia situațiile viitoare cum a negociat situația aceea? Chiar de atât de multă naivitate politică nu-l cred în stare pe șeful PNL.
Și atunci ce rost are să te jelești la microfon și să dai în capul adunării cu fraze grotești de genul: „caracterul unui om nu-l cunoști în împrejurări normale”? Asta poți să o faci în memorii, când te rățoieși la eternitate și ai avantajul că eternitatea nu-ți va răspunde cât mai trăiești.
În politică, politica aceea care se definește ca arta compromisului și a trădării, asemenea ziceri cu caracter de aforism n-au ce căuta. Politicianul care crede pe oricine îi spune da își pierde discernământul.
Când faci binele general nu trebuie să te aștepți la recompensă sau la mulțumire, îl faci și gata. Când însă faci răul, trebuie să te aștepți că va veni ziua când trebuie să achiți nota de plată.
Ludovic Orban a dus PNL la guvernare cu metode învechite, demne de o vreme revolută: racolări de primari, racolări de politicieni PSD, numiri de personaje pe orice fel de alte criterii decât cel al competenței, susținerea unor penali doar pentru că erau de partea sa, folosirea președintelui ca un cal la căruța PNL, mișmășiri de date despre pandemie, ca să se țină alegerile, pentru că altfel partidul aluneca în jos spre scoruri electorale nepotrivite.
Ludovic Orban a dus la guvernare PNL nu pentru că a trudit din greu la viitorul partidului, nu pentru că a avut viziune și a fost port-stindard.
Ludovic Orban a jucat ba rolul adăpostirii sub pulpana președintelui la greu, ba pe cel al „independenței”, când i s-a părut că îi este bine.
„Vă spun din capul locului că lider ești sau nu ești”, sună frumos sentința asta a domnului Orban, care vrea să spună că premierul Cîțu nu este un lider înăscut, ci unul fabricat, de conjunctură și așa și este. Dar mai important este ce fel de lider ești, iar ce fel de lider ești o spun metodele tale.
Vrășurirea unui partid ca să ajungă ai tăi în frunte nu este o metodă de leadership care să-ți aducă foloase pe termen lung.
Uite, prin comparație, felul în care cuplul Ciolacu-Stănescu au potolit PSD după furtuna Dragnea este mult mai productiv decât felul în care Ludovic Orban și-a „supus” PNL.
Guvernarea de anul trecut a fost, una peste alta, bună și rezultatele economice ne-ar fi arătat un prim-ministru mult mai mult decât decent, dar scandalurile legate de promovarea unor nulități sau sinecuriști prin funcțiile publice i-au tocat domnului Orban bruma de credibilitate câștigată.
Domnul Orban a câștigat guvernarea, dar încet-încet a pierdut partidul.
După alegerile din decembrie 2020, președintele Iohannis a perceput corect situația când i-a cerut lui Ludovic Orban să-și asume rezultatul alegerilor și să plece din fruntea partidului.
Președintele era nemulțumit de felul nociv în care domnul Ludovic conducea partidul, nu de felul în care conducea Guvernul.
Ce a înțeles domnul Orban din reproș? Că dacă i se ia partidul i se termină cariera politică. Decizia lui de a nu renunța la șefia PNL, bazată pe faptul că avea „oameni” care să-l susțină în partid, a declanșat criza de azi.
Despre chestiunile astea nu spune domnul Orban nimic, doar îi acuză pe cei ce l-au susținut la un moment dat că nu-l mai susțin în continuare. Asta este esența discursului ținut la Brăila.
N-avem parte de alegeri în PNL pe bază de programe (mare naivitate din partea mea!), avem parte de o bălăcăreală, care trage de votanți într-o parte sau alta.
Asta e moștenirea domnului Orban, iar cealaltă parte de moștenire, care ține de faptul că nu a lăsat să crească lângă el, stejarul, decât ciuperci, a dus PNL în fundătura de azi.
O fundătură din care discursul victimizant și reproșurile în contra camarilei ne arată că domnul Orban a căzut și el pradă bolii politicianului român care a stat prea mult la putere: pierderea contactului cu realitatea.
