Sub 2.000 de cazuri noi de Covid-19, dar din puține teste. Scade și numărul deceselor

Sub 2.000 de cazuri noi de Covid-19, dar din puține teste. Scade și numărul deceselor

Un număr de 1.626 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 1.117 mai puţine decât în ziua anterioară. Au fost făcute puțin peste 18.000 de teste, potrivit Ministerului Sănătății.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 7.791 teste RT-PCR (3.283 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 4.508 la cerere) şi 10.417 de teste rapide antigenice.

Au fost raportate 26 de decese la pacienţi infectaţi cu noul coronavirus – 13 bărbaţi şi 13 femei – , dintre care cinci anterioare intervalului de referinţă.

25 dintre decese au fost înregistrate la pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar pentru un pacient nu au fost raportate comorbidităţi pana în prezent.

Din totalul de 29 pacienţi decedaţi, 22 au fost nevaccinaţi şi patru vaccinaţi. Pacienţii vaccinaţi aveau vârsta cuprinsă între 60-95 ani.

ADVERTISING


Numărul persoanelor cu COVID-19 internate în spitale este de 3.716, cu 115 mai mult decât în ziua anterioară, iar la ATI se află 580 de pacienţi, cu 15 mai puţin faţă de raportarea anterioară, a informat, duminică, Ministerul Sănătăţii.

Potrivit MS, dintre cei 580 de pacienţi internaţi la ATI, 520 sunt nevaccinaţi anti-COVID.

Din totalul pacienţilor internaţi, 230 sunt minori, 228 fiind internaţi în secţii, cu 44 mai mult decât în ziua anterioară şi 2 la ATI, similar cu ziua precedentă.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇