Serviciul de Ambulanţă Constanța are 600 de solicitări pe zi pentru testări Covid la domiciliu. 64% ies pozitive

Serviciul de Ambulanţă Constanța are 600 de solicitări pe zi pentru testări Covid la domiciliu. 64% ies pozitive
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Conducerea Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa a anunţat că are în medie 600 de solicitări pe zi pentru testări COVID la domiciliu, iar dintre acestea 62% – 64% ies pozitive.

„Avem aproximativ 600 solicitări de testări la domiciliu în medie în 24 ore. Din acestea 62%-64% sunt pozitive. Peste acest procent mai sunt şi cei care ies negativi la testul antigen rapid şi cărora li se recoltează şi PCR deoarece prezintă simptome, iar la ei rezultatul vine mai târziu”, a declarat managerul general interimar al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa, Ionuţ Cealera.

ADVERTISING

Astfel, de vineri, 15 octombrie, de la ora 00 şi până duminică, 17 octombrie, la ora 17, au fost 1.199 de solicitări la Serviciul de Ambulanţă Judeţean pentru testarea persoanelor suspecte de COVID.

Incidenţa la nivelul judeţului Constanţa este de 8,23 la mia de locuitori în ultimele 14 zile. În ultimele 24 de ore în judeţul Constanţa au fost confirmate cu COVID 586 de persoane.

Localităţile cu cea mai mare incidenţă din judeţ sunt: Agigea – 13,3, Siliştea – 11,35, Constanţa – 10,66 şi Eforie – 10,45.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇