Se deschide primul centru de vaccinare non-stop din România

Se deschide primul centru de vaccinare non-stop din România
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

La Spitalul Judeţean Timişoara va fi deschis primul centru de vaccinare din România care va funcţiona non-stop. Managerul spitalului, dr Raul Pătraşcu, a anunţat, joi, că centrul va fi operaţional din 23 martie.

Centrul va avea câte patru fluxuri pe zi şi pe noapte, astfel încât capacitatea de vaccinare, în 24 de ore, să fie de 480 de persoane. Imunizarea se va face doar cu vaccinul Pfizer.

ADVERTISING

"Am decis ca la nivelul Spitalului Judeţean din Timişoara să funcţioneze un centru de vaccinare deschis nonstop, şapte zile pe săptămână. Ultimul an a fost unul dificil pentru întreaga omenire şi mai ales pentru personalul medical care în această perioadă duce cea de-a treia luptă cu COVID-19. Au fost impuse măsuri, unele aproape drastice, cum ar fi carantina. Ştim deja că vaccinarea este una din cele mai eficiente metode de a combate temutul virus.

Am cântărit mult decizia de a-mi asuma acest centru şi m-am consultat atât cu preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Nica, cât şi cu directorul Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, dr. Flavius Cioca. Nu au ezitat şi au ajutat semnificativ în realizarea acestui proiect. Dacă totul va decurge conform planului, estimăm că vaccinarea va începe din 23 martie", a declarat dr. Raul Pătraşcu.

ADVERTISING

Centrul va avea fluxuri separate pentru cei vaccinaţi, astfel încât aceştia nu vor interacţiona cu alte persoane din unitatea sanitară.

De la începutul campaniei de vaccinare, în judeţ s-au imunizat aproape 90.000 de persoane, dintre care aproape 28.000 au făcut şi rapelul. 

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇