Purtarea unei măști de ochi în timpul somnului, beneficii nebănuite pentru memorie

Purtarea unei măști de ochi în timpul somnului, beneficii nebănuite pentru memorie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Blocarea luminii ambientale în timp ce dormim poate avea beneficii surprinzătoare asupra memoriei, dar nu numai. Prin simpla purtare a unei măști peste ochi, în timpul somnului, pot fi îmbunătățite vigilența și memoria în ziua următoare, arată un studiu recent.

Aceasta este concluzia a doua experimente realizate pe 122 de subiecți de o echipă de oameni de știință din Marea Britanie, Italia și SUA, scrie Science Alert.

Potrivit cercetătorilor, studiul nu face decât să aducă o dovadă în plus a legăturii dintre lumină și somn. Astfel, controlul luminii poate aduce o calitate mai bună a somnului. „Lumina ambientală poate influența structura și sincronizarea somnului”, arată oamenii de știință într-un raport publicat de jurnalul Sleep.

ADVERTISING

A dormi cu o astfel de mască, în noaptea de dinainte, s-a dovedit că ajută în cazul unor sarcini de zi cu zi, așa cum sunt studiul sau condusul. Ajută însă în general când e vorba despre memorie, îmbunătățind atenția, concentrarea, dar și timpii de reacție.

În plus, un astfel de simplu truc ne poate ajuta să asimilăm mai ușor informații și să le ”decantăm” în amintiri, să le reținem.

„Acest lucru sugerează că purtarea unei măști pentru ochi în timpul somnului este un comportament eficient, economic și non-invaziv, care ar putea aduce beneficii funcției cognitive și poate duce la un impact măsurabil asupra vieții de zi cu zi”, mai spun oamenii de știință.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇