Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat, marţi, că 13.409 persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, din care 9.323 cu prima doză.
În aceeaşi perioadă s-au raportat trei reacţii adverse, din care una la vaccinul Pfizer şi două la cel de la Johnson & Johnson. Alte 55 de reacţii adverse sunt în curs de investigare.
"Din cauza faptului că descărcarea datelor din platforma RENV pentru ultimele 24 ore, respectiv pentru întreaga perioadă a campaniei de vaccinare, nu se poate realiza simultan şi instantaneu, apar diferenţe privind numărul de doze administrate în ultimele 24h. În intervalul de descărcare a datelor sunt înregistrate dozele administrate în această perioadă scurtă de timp", a transmis CNCAV.
Numărul total al persoanelor vaccinate a ajuns la 5.197.165, din care 5.075.202 cu schema completă.
"Prin introducerea în RENV a dozelor efectuate în afara României pentru persoanele care au o doză administrată în România (conform OUG 68/2021), numărul total al beneficiarilor vaccinaţi cu prima doză suferă modificări (scăderi), deoarece aceştia devin persoane vaccinate cu schema completă", a precizat CNCAV.