Pacienții se vor putea programa online la medic printr-o platformă națională. Toate spitalele vor fi obligate să o folosească din octombrie

Pacienții se vor putea programa online la medic printr-o platformă națională. Toate spitalele vor fi obligate să o folosească din octombrie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Pacienții vor putea face, începând din octombrie, programări la medic printr-o platformă online națională, care va fi utilizată în mod obligatoriu de toți furnizorii de servicii medicale din sistemul public de sănătate.

Noua platformă va funcționa în cadrul portalului „e-SănătateaMea”, unde asigurații vor putea consulta și istoricul medical, documentele și rețetele electronice, precum și informații despre tratamentele urmate.

Măsura este prevăzută într-o lege promulgată de președinte și face parte din proiectul de modernizare a Platformei informatice din asigurările de sănătate (PIAS), finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), scrie Profit.ro.

ADVERTISING

Programările online devin obligatorii din trimestrul IV

Legea prevede că, începând cu trimestrul IV al anului 2026, în cadrul portalului „e-SănătateaMea” va funcționa un sistem electronic de programare a pacienților, administrat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Toți furnizorii de servicii medicale din sistemul public vor avea obligația să utilizeze această platformă pentru programări, iar înainte de lansarea oficială va fi derulat un proiect-pilot pentru testarea sistemului.

ADVERTISING

Inițiativa legislativă a fost depusă de ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, în calitate de senator, iar proiectul a fost adoptat de Parlament la sfârșitul lunii trecute.

Ce vor găsi pacienții în portalul „e-SănătateaMea”

Noua platformă va oferi acces securizat la informațiile medicale personale generate în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Pacienții vor putea consulta:

ADVERTISING
  • istoricul serviciilor medicale de care au beneficiat;
  • documentele medicale emise în sistem;
  • prescripțiile electronice;
  • informații despre medicamentele și dispozitivele medicale utilizate în cadrul tratamentelor.

Portalul va include și servicii electronice care să faciliteze interacțiunea dintre pacienți și furnizorii de servicii medicale, cu scopul de a crește transparența și de a simplifica accesul la propriile date medicale.

Platforma face parte din modernizarea sistemului informatic al CNAS

Portalul „e-SănătateaMea” va fi dezvoltat și administrat de CNAS ca funcționalitate a Platformei informatice din asigurările de sănătate (PIAS), în cadrul proiectului „Redimensionarea, standardizarea și optimizarea PIAS”, finanțat prin PNRR.

Potrivit inițiatorilor, noul sistem urmărește să faciliteze accesul pacienților la informațiile medicale și la serviciile digitale din sistemul public de sănătate, în acord cu dreptul acestora de a fi informați cu privire la serviciile medicale disponibile și modul în care le pot utiliza.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google