Mărar de la Carrefour și cea mai vândută înghețată din România, retrase de la raft

Mărar de la Carrefour și cea mai vândută înghețată din România, retrase de la raft
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Carrefour România a iniţiat retragerea de la comercializare a produsului Mărar mărunţit, ca urmare a depăşirii limitei maxime admise a reziduurilor de pesticide.

Totodată, CICOM SRL a cerut retragerea de la rafturi a două sortimente de înghetaţă, ca măsură de prevenţie, existând suspiciunea ca acestea sunt neconforme, anunţă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Una dintre acestea este cea mai vândută înghețată din țară.

”Vă informăm că societatea CARREFOUR ROMÂNIA S.A. a iniţiat retragerea de la comercializare a produsului de mai jos (Mărar mărunţit – n.r), ca urmare a depăşirii limitei maxime admise a reziduurilor de pesticide: Chlorpyrifos, Carbendazim, Penconazole, Pendimethalin, Vinclozolin”, a transmis ANSVSA.

ADVERTISING

Se recomandă persoanelor care deţin produse din lotul descris mai sus să nu le consume, ci să le distrugă sau să le aducă înapoi în magazinele de unde le-au cumpărat.

Contravaloarea produselor va fi returnată, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.

”Aceşti contaminanți pot prezenta un risc potenţial pentru sănătate în caz de consum repetat, pe termen lung”, se mai arată în informarea ANSVSA.

Înghețată neconformă

De asemenea, instituţia anunţă şi retragerea de la comercializare a două sortimente de îngheţată.

ADVERTISING

”Vă informăm că producătorul CICOM SRL a iniţiat retragerea de la comercializare a produselor, ca măsură de prevenţie, existand suspiciunea ca acestea sunt neconforme.

Din grijă faţă de consumatori, REWE România recomandă clienţilor care au achiziţionat produsele mentionate mai sus sa NU le consume, ci să le distrugă sau să le aducă înapoi în oricare magazin PENNY. Contravaloarea va fi restituită, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal”, a mai transmis ANSVSA.

Este vorba despre tortul de înghețată ”UniQue” – cu arome de tiramisu și vanilie și înghețata ”Happy”, cu aromă și sirop de pepene galben.

ADVERTISING

Cea de la Unique este este cea mai vândută înghețată din România și depășește la vânzări branduri internaționale de renume. Firma care o produce are cele mai mari vânzări de înghețată din toată Europa, conform EVZ.

inghetata
Foto: Captură ANSVSA


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇