Azi primim o nouă tranșă de vaccin Pfizer-BioNTech

Azi primim o nouă tranșă de vaccin Pfizer-BioNTech
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O nouă tranşă de vaccin împotriva COVID produs de Pfizer-BioNTech ajunge, luni, în România, fiind vorba despre 300.000 de doze.

Anunțul a fost făcut de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

"O nouă tranşă de vaccin de la compania Pfizer BioNTech, care constă în 303.030 doze, soseşte luni în ţară. Vaccinurile vor sosi pe cale aeriană, pe aeroportul din Otopeni. Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă", a transmis, duminică, CNCAV. 

ADVERTISING

Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale. Centrul Naţional de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este complet autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea naţională care are competenţă în domeniul medicamentului de uz uman. 

Până în prezent, ţara noastră a primit 12.556.889 doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar 7.936.721 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.

ADVERTISING

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇