La 8 ani de la Colectiv, avem 30 de paturi de mari arși în toată țara. Și aspirăm la 50

La 8 ani de la Colectiv, avem 30 de paturi de mari arși în toată țara. Și aspirăm la 50
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

La 8 ani de la tragedia de la Colectiv, în întreaga țară avem 30 de paturi pentru mari arși, dar ne propunem ca în doi ani de zile să ajungem la 50, spune ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Într-o intervenție la Digi24, ministrul Rafila a fost întrebat câte paturi de Mari Arşi sunt în plus, în prezent, faţă de momentul tragediei de la Colectiv.

El a spus că 30, dar a adăugat că niciodată numărul paturilor nu este suficient, atunci când are loc o catastrofă.

”Avem în acest moment 30 de paturi, dar ce avem mai bine pus la punct decât la Colectiv sunt procedurile care se aplică. Aţi văzut că ne mişcăm foarte rapid, că oamenii ştiu ce au de făcut. (...)

ADVERTISING

Într-o catastrofă niciodată nu sunt paturi destule. Sigur, acum (la incendiul de la stația GPL de la Crevedia - n.r.) nu a fost o catastrofă de dimensiunile celei de la Colectiv ca şi număr de victime sau ca victime cu afectare serioasă”, a declarat ministrul, citat de news.ro.

El a mai spus că ne propunem ca în următorii 2 ani să ajungem la circa 50 de paturi pentru Marii Arşi. ”La Timişoara se construieşte deja Centrul de Arşi, urmează construcţia celui din curte de la Alexandrescu”, a argumentat Rafila.

ADVERTISING

În ce privește bilanțul exploziilor și incendiului de la Crevedia, Rafila a spus că sunt în total 58 de victime, dintre care au fost două decese, soţ şi soţie.

”În total au fost 58 de victime, din păcate au fost şi două decese, au fost chiar membri ai aceleiaşi familii, soţ şi soţie. Pentru restul pacienţilor a existat procedura de transfer, unele dintre ele sunt în derulare. 12 cazuri au fost critice. Au rămas în stare bună, cazurile care pot fi tratate fără probleme”, a declarat Alexandru Rafila.

ADVERTISING

Ministrul Sănătăţii a mai spus că sunt trei victime cu arsuri de peste 80 la sută din suprafaţa corpului. 

”Au fost trei situaţii cu arsură de peste 80 la sută din suprafaţa corpului, ceea ce face dificil transportul, pentru siguranţă. Inclusiv şansele pentru aceste persoane sunt destul de reduse pentru că, fără să fiu specialist în chirurgie plastică, ştiu că pierderile de proteine, afectarea multiorgan este foarte mare şi susţinerea lor în viaţă este o problemă serioasă”, a declarat Rafila.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇