Pe fondul răspândirii noilor variante de coronavirus, Italia a emis noi recomandări pentru populaţie, printre care păstrarea distanţei fizice de doi metri şi aplicarea carantinei şi în cazul persoanelor vaccinate, dacă acestea au intrat în contact cu o persoană pozitivă la SARS-CoV-2.
Recomandările vin într-un moment în care numărul de îmbolnăviri de coronavirus se află pe o pantă ascendentă în această ţară, cu peste 20.000 de contagieri în ultimele 24 de ore, transmite EFE.
Acestea sunt incluse într-un nou raport elaborat de mai multe organisme sanitare italiene, de Agenţia Naţională a Medicamentului şi de Ministerul Sănătăţii.
''Cu toate că distanţa minimă (între două persoane) continuă să fie de un metru, este recomandabil să o creştem la doi metri, atunci când este posibil şi în special în toate situaţiile în care masca poate fi dată jos'', se menţionează în document.
Italia a intrat din nou în lockdown
Și persoanele vaccinate trebuie să respecte distanța
Autorităţile sanitare italiene insistă totodată că şi persoanele care s-au vaccinat, dacă s-au aflat în contact apropiat cu o persoană pozitivă la SARS-CoV-2, ''trebuie să adopte aceleaşi indicaţii preventive valabile pentru o persoană care nu a primit vaccinul, indiferent de tipul de vaccin primit, numărul de doze şi timpul scurs'' de la administrare.
Chiar dacă o persoană a fost vaccinată şi nu are simptome, trebuie ''să respecte cele 10 zile de carantină de la ultima expunere, după un test antigen negativ sau un test molecular la a 10-a sau a 14-a zi de la ultima expunere''.
Pentru aceia care au intrat în contact cu o persoană pozitivă, ''aceştia trebuie să încheie carantina cu 10 până la 14 zile înainte de a putea fi vaccinaţi''.
Când se face doar o doză de vaccin
În document sunt confirmate indicaţiile de vaccinare pentru persoanele care au trecut deja prin boală şi se recomandă ''să se aibă în vedere administrarea unei doze unice doar atunci când administrarea vaccinului se realizează la cel puţin trei luni şi la maximum şase luni după infectare''.
Sunt exceptate persoanele cu boli imunitare care, chiar dacă au trecut prin boală, ''vor trebui să se vaccineze cât mai repede cu putinţă şi cu un ciclu de vaccinare de două doze''.
Raportul avertizează că inclusiv persoanele vaccinate, ''chiar dacă au un risc redus, se pot infecta cu SARS-CoV-2, dat fiind că niciun vaccin nu este 100% sigur, iar răspunsul imun la vaccinare poate varia de la un subiect la altul şi deocamdată nu a fost definitiv''.
Italia intră în lockdown național de Paști
AstraZeneca nu a afectat încrederea în vaccin
Ministrul Sănătăţii, Roberto Speranza, s-a prezentat miercuri în faţa comisiei parlamentare pentru afaceri sociale şi a afirmat că ceea ce s-a întâmplat cu vaccinurile AstraZeneca ''nu afectează încrederea în arma cea mai importantă pentru înfrângerea virusului''.
Moartea profesorului din Italia nu are nicio legătură cu vaccinul AstraZeneca - autopsie
''Speranţa noastră, şi cea a altor ţări europene, este ca mâine (joi - n.red.) să sosească din partea Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA) clarificările şi garanţiile necesare pentru a depăşi dificultăţile din ultimele zile cu privire la cazul AstraZeneca'', a adăugat ministrul italian.
Pentru Speranza, ''campania de vaccinare continuă şi trebuie să se accelereze şi datorită creşterii numărului de doze''.
El a adăugat că, ''dacă în trimestrul doi sunt aşteptate circa 50 de milioane de doze de vaccin, pentru trimestrul trei se aşteaptă 80 de milioane de doze''. ''Aceasta înseamnă că ne aflăm în situaţia de a accelera în mod semnificativ campania de vaccinare'', a apreciat ministrul italian, care a precizat că, pentru atingerea acestui obiectiv, acţionează în sensul obţinerii ''unei mai mari implicări'' a farmaciilor şi infirmierelor.