Italia lansează trenurile ”fără Covid” pentru turiști și trenul sănătății, cu trei vagoane ATI, pentru pacienți

Italia lansează trenurile ”fără Covid” pentru turiști și trenul sănătății, cu trei vagoane ATI, pentru pacienți
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Dacă până acum ne-am obișnuit deja cu testare PCR înaintea călătoriilor, carantină la sosire și chiar și zboruri ”fără Covid”, a venit timpul pentru ceva nou în bătălia industriei turistice cu pandemia: trenurile ”fără Covid”.

Conceptul a fost lansat în Italia, prima țară europeană puternic lovită de Covid-19, care la un an distanță încă se află prinsă în cel de-al treilea val pandemic, relatează BBC.

Italia are deja zboruri ”covid-free”, în care pasagerii sunt testați înainte de îmbarcare, dar și la sosirea lor la destinație. Este vorba despre zborurile Roma - Atlanta și Roma - New York JFK.

ADVERTISING

Dar operatorul englez de transport feroviar a anunțat planurile sale de a lansa vara aceasta și trenurile fără Covid, incluzând principalele destinații turistice din Italia.

Gianfranco Battisti, CEO al operatorului feroviar de stat Ferrovie dello Stato Italiane, a declarat că în aceste trenuri atât pasagerii cât și angajații vor fi testați de Covid-19 înainte de îmbarcare. Pasagerii vor trebui să se prezinte pe peron cu o oră înainte de plecare.

”Vom lansa trenul fără Covid la începutul lunii aprilie. Va fi o oportunitate unică, permițându-le oamenilor să viziteze destinații precum Veneția sau Florența”, a declarat Battisti.

ADVERTISING

Compania lucrează împreună cu voluntarii de la Crucea Roșie și Serviciul Italian de Protecție Civilă pentru a reliza testarea.

Însă, un purtător de cuvânt al Trenitalia, una din filialele Ferrovie dello Stato Italiane, nu a putut confirma mai multe detalii.

Cu toate acestea, este de așteptat ca biletele pentru ruta Roma-Milano să fie scoase la vânzare în viitorul apropiat, pentru trenurile de mare viteză Frecce, operate de Trenitalia.

În acest moment, trenurile italiene funcționează la 50% din capacitate. Pasagerii trebuie să poarte măști și, acolo unde rezervările sunt obligatorii, trebuie să stea pe scaunul alocat.

ADVERTISING

Italia a lansat și ”Trenul sănătății”

Declarațiile lui Battisti au fost făcute în cadrul lansării la Roma a ”Trenului sănătății”, un spital mobil, cu opt vagoane menite să transporte în siguranță pacienții între regiunile țării.

Aceasta a fost soluția găsită de autoritățile italiene în fața celui de-al treilea val de Covid-19, în condițiile în care unele spitale se află sub o presiune mai mare decât altele.

Trenul, care are trei vagoane ATI echipate cu ventilatoare, va putea transfera pacienții și peste hotare, dacă va fi necesar.

Treno Sanitario delle FS Italiane

Între timp, 11 stații din Italia alocă zone de ”screening” (evaluare medicală - n.red.) și, cel mai probabil, vor fi folosite pentru serviciile de transport feroviar tip ”Covid-free”.

Stațiile se află în Roma, Milano, Florența, Napoli, Mestre și Bari, pentru cei care se îndreaptă către coplexurile de pe plajele din Puglia.

Stația Termini din Roma va deveni, de asemenea, un centru de vaccinare, ca parte a efortului autorităților de a accelera imunizarea populației.

Un reprezentant al ministerului italian al sănătății a estimat, la începutul acestei săptămâni, că Italia ar putea reveni la normalitate între 7 și 15 luni, dacă s-ar accelera campania de vaccinare.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇