Ungaria a înregistrat marţi 302 decese asociate COVID-19, cel mai mare număr zilnic de decese de la începutul pandemiei, şi 6.700 de cazuri noi de infectare în toată ţara, a anunţat miercuri guvernul ungar.
Ţara central europeană cu 10 milioane de locuitori raportase cele mai multe decese zilnice pe cap de locuitor din lume timp de mai multe zile, conform datelor Universităţii Johns Hopkins, relatează Reuters.
Sistemul medical din Ungaria a fost supus unui stres extrem, a afirmat guvernul, în pofida unui program de vaccinare în care deja o cincime din populaţie a fost imunizată - unul dintre cele mai rapide din Europa.
Marţi, în spitalele din Ungaria erau internaţi peste 12.000 de pacienţi cu COVID-19, dintre care 1.492 erau conectaţi la ventilatoare, a precizat guvernul.