Germania a atins un record al incidenţei Covid, e cea mai mare de la începutul pandemiei

Germania a atins un record  al incidenţei Covid, e cea mai mare de la începutul pandemiei

Germania a atins un nivel record al incidenţei la şapte zile a cazurilor de COVID-19, cu 2.011 cazuri la 1 milion de locuitori, cea mai mare valoare a acestui indicator de la începutul pandemiei, a anunţat luni dimineaţă Institutul Robert Koch (RKI).

Incidenţa la şapte zile era de 1.545 la 1 milion de persoane în urmă cu patru zile şi de 1.302 la 1 milion de persoane lunea trecută, potrivit DPA şi AFP.

Precedenta valoare record a indicatorului data din 22 decembrie 2020, cu 1.976 la 1 milion de persoane.

În contextul în care rata vaccinării se situează sub 70%, autorităţile germane au lansat în ultimele zile apeluri către populaţie pentru a se mobiliza în această privinţă.

ADVERTISING

Persoanele nevaccinate, la risc

''Pentru persoanele nevaccinate, riscul ca ele să fie contaminate în următoarele luni este ridicat'', a avertizat şeful RKI, Lothar Wieler.

În landul Saxonia (est), unde rata a depăşit dublul mediei la nivel naţional, ajungând la 4.913 la 1 milion de locuitori, persoanele nevaccinate sunt supuse unor noi restricţii.

Accesul în restaurante şi la evenimente indoor va fi permis doar celor vaccinaţi cu schema completă sau celor care pot face dovada trecerii prin boală.

Noile măsuri sunt cele mai stricte luate în Germania împotriva persoanelor nevaccinate. Vor fi exceptaţi doar copiii şi persoanele care nu pot fi vaccinate din motive medicale.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇