Viktor Orban: Aderarea Ucrainei la NATO va duce imediat la declanșarea celui de-al treilea război mondial

Viktor Orban: Aderarea Ucrainei la NATO va duce imediat la declanșarea celui de-al treilea război mondial
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Aderarea Ucrainei la NATO va duce imediat la declanşarea celui de-al treilea război mondial, deoarece ar însemna că alianţa nord-atlantică este în război cu Rusia, susţine premierul ungar Viktor Orban.

„Dacă am face ceea ce cere preşedintele ucrainean, am fi în al treilea război mondial”, a susţinut Orban, vineri, într-un interviu la Kossuth Radio.

Într-o ştire în care reia pe larg declaraţiile lui Orban, EFE notează că premierul ungar a acuzat Occidentul că doreşte ca războiul din Ucraina să continue, fără însă a formula nici măcar o singură critică la adresa ţării invadatoare, Rusia.

„Occidentalii vor război. Există o majoritate zdrobitoare a celor care sprijină războiul”, a declarat Orban din oraşul Sopron, unde a avut loc o reuniune a guvernului timp de 3 zile.

Orban a vorbit şi despre summit-ul NATO de la Vilnius, de marţi şi miercuri, unde ţările membre au discutat, printre altele, despre posibila aderare a Ucrainei la alianţă, respinsă pentru moment.

În acest sens, Orban a dat asigurări că „sunt de înţeles cerinţele ucrainene (privind integrarea ţării lor în NATO), dar, dacă le-am îndeplini, ne-am afla în cel de-al treilea război mondial”.

Totodată, Orban a criticat felul de a comunica folosit de liderii ucraineni, afirmând că acesta este, adeseori, „agresiv şi plin de pretenţii”, şi a adăugat că, prin livrarea de arme occidentale, Ucraina „nu se apropie de pace”.

Premierul ungar a reiterat că Ucraina „şi-a pierdut suveranitatea”, dat fiind că nu are bani şi luptă cu arme occidentale.

Cum Ungaria este una dintre cele două ţări membre ale alianţei nord-atlantice, alături de Turcia, care nu au ratificat încă aderarea Suediei la NATO, Orban nu a anunţat când ar putea fi discutată problema în Parlamentul de la Budapesta.

Orban este considerat liderul UE cel mai apropiat de Moscova, însă, deşi a criticat sancţiunile UE împotriva Rusiei din cauza invaziei Ucrainei, el a aprobat toate pachetele punitive ale UE, aminteşte EFE.

La rândul său, MTI preia o declaraţie a premierului Orban care a anunţat că se axează pe explorarea măsurilor legale şi politice aflate la dispoziţia Executivului de la Budapesta pentru a împiedica Bruxelles-ul să pună în aplicare planul de cote privind migranţii.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇