Un pesedist din Guvern îl atacă pe Cîmpeanu la plagiat

Un pesedist din Guvern îl atacă pe Cîmpeanu la plagiat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un secretar de stat de la PSD consideră că atât timp cât liberalii îl ţin în funcţie pe ministrul Sorin Cîmpeanu, acuzat de plagiat, asta face rău chiar PNL.

Bogdan-Radu Bălănişcu este secretar de stat la Ministerul Mediului şi crede că riscăm să transformăm marele proiect trâmbiţat atâţia ani de zile de către preşedintele ţării, din ”România educată” în ”România eşuată”.

”Ideea este de principiu, plagiatul este plagiat şi punct. Nu trebuie tolerat din acest punct de vedere şi cu atât mai mult persoanele politice care deţin poziţii publice şi importante la nivel naţional şi local ar trebui să fie şi mai responsabile din punctul acesta de vedere. Raportat la dacă PSD decide sau nu să îi retragă sprijinul politic, este o chestiune de bucătărie internă a celor de la PNL”, a spus Bogdan-Radu Bălănişcu, luni seara, la Profit News TV. 

ADVERTISING

Reprezentantul PSD a arătat că problema plagiatului ministrului Educaţiei şi o posibilă remaniere ”este o decizie internă a celor de la PNL ce fac, după ce se termină ancheta respectivă”.

”Ce ştiu este că, atâta timp cât ţii în funcţie un om care este pătat din punctul acesta de vedere, îţi faci rău propriului partid, şi asta este o chestiune la care ar trebui să se gândească cei de la PNL”, a mai spus Bălănişcu.

Din România educată în România eşuată

El s-a referit şi la Legile Educaţiei, precizând că îl îngrijorează ceea ce s-a discutat şi se discută despre ele. 

ADVERTISING

”Riscăm să transformăm marele proiect trâmbiţat atâţia ani de zile de către preşedintele ţării, din România educată în România eşuată, cu aceste legi şi am încredere în colegii mei social-democraţi că vor veni la nivelul Camerei şi al Senatului cu amendamente, astfel încât să găsim o cale, împreună cu colegii din coaliţie, ca aceste legi să facă bine ţării. În momentul acesta, riscăm să îi dăm deoparte pe tinerii din mediul rural care doresc să înveţe”, a arătat secretarul de stat. 

Întrebat dacă el l-ar remania pe Sorin Cîmpeanu, dacă ar fi premier, Bogdan Radu Bălănişcu a răspuns: ”Aş avea cu siguranţă dorinţa de a vedea care este finalitatea anchetei, nişte discuţii la nivel de coalţie cu partidul care l-a propus şi, în funcţie de aceste chestiuni, deciziile se pot lua în cunoştinţă de cauză şi în interesul românilor. Orice problemă de imagine a unui politician duce la decredibilizarea clasei politice”. 

ADVERTISING

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a plagiat în anul 2006, ca profesor universitar, spune jurnalista Emilia Șercan, care publică documente în acest sens. În fața acestor acuzații, Cîmpeanu a răspuns printr-un atac: "Principalul obiectiv e blocarea Legilor Educației”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇