Trump a transmis un mesaj video, dar nu a spus nimic despre punerea sub acuzare. Doar a condamnat violenţele de la Capitoliu

Trump a transmis un mesaj video, dar nu a spus nimic despre punerea sub acuzare. Doar a condamnat violenţele de la Capitoliu

Interzis pe rețelele de socializare, Donald Trump a transmis o declarație video pe pagina de Twitter a Casei Albe, în care nu a făcut însă niciun comentariu despre punerea sub acuzare.

Nu și-a asumat nici responsabilitatea pentru incitarea la violențele de la Capitoliu de săptămâna trecută.

A spus doar că cei vinovați de asalt vor fi aduși în fața justiției.

ADVERTISING

Condamn, fără echivoc, violenţele petrecute săptămâna trecută. Violenţa şi vandalismul nu au niciun loc în ţara noastră. Niciunul dintre adevărații mei susţinători nu ar putea susţine vreodată violenţa politică, nu ar putea vreodată să nu respecte forţele de ordine sau steagul nostru american măreţ.

Cei care au fost implicaţi în atacul de săptămâna trecută vor fi aduşi în faţa justiţiei. Trebuie să ne concentrăm pe promovarea intereselor întregii națiuni, livrarea vaccinurilor minune, înfrângerea pandemiei, reconstruirea economiei, protejarea națiunii noastre și respectarea statului de drept.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Astăzi fac apel la toți americanii să depășească acest moment și să se unească. Dumnezeu să vă binecuvânteze și Dumnezeu să binecuvânteze America”, a transmis el.

Camera Reprezentanților a votat miercuri pentru punerea sub acuzare a președintelui în exercițiu Donald Trump, după asaltul care a avut loc săptămâna trecută asupra Capitoliului, soldat cu 5 morți.

ADVERTISING

Au fost 232 de voturi pentru și 197 împotrivă. 10 republicani s-au pronunțat în favoarea deciziei.

Este pentru prima dată în istoria SUA când un președinte este pus de două ori sub acuzare. La începutul anului trecut, Trump a fost pus sub acuzare pentru „obstrucționarea Congresului” și „abuz de putere”. A fost însă de Senat, dominat la acea vreme de republicani.

Dosarul umează să fie trimis către Senat pentru judecată, iar în cazul în care va fi pedepsit de către aceasă Cameră, Trump nu va mai putea ocupa nicio funcție publică pe parcursul vieții.

Procesul din Senat nu va avea însă loc înainte de învestirea lui Biden.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇