Trump consideră că nu există nicio şansă să fie demis

Trump consideră că nu există nicio şansă să fie demis

Preşedintele Donald Trump, care mai are doar opt zile din mandatul la Casa Albă, a estimat, marţi, că nu există nicio şansă să fie demis şi a făcut apel la calm în prima sa deplasare în ţară după asaltul asupra Capitoliului de către susţinătorii săi.

„Al 25-lea amendament nu prezintă niciun risc pentru mine”, a declarat Trump, la Alamo, statul Texas (foto), informează AFP.

El s-a referit la apelul democraţilor pentru ca vicepreşedintele Mike Pence să-l declare pe preşedinte inapt să îşi îndeplinească funcţiile.

ADVERTISING

Camera Reprezentanţilor a aprobat rezoluţia prin care îi cere lui Pence să invoce Amendamentul 25

"A sosit vremea calmării pentru ţara noastră, timpul păcii şi al calmului", a adăugat preşedintele american, într-un discurs pe un ton care contrastează cu cel foarte agresiv din 6 ianuarie, adresat susţinătorilor săi, chiar înainte de asaltul asupra Capitoliului.

Mai izolat ca niciodată în propria tabără republicană, preşedintele Donald Trump ar putea deveni primul preşedinte american care să fie pus sub acuzare de două ori în Congres, în cadrul unei proceduri de destituire.

ADVERTISING

Donald Trump, acuzat de instigare la revoltă, are puține șanse să mai candideze vreodată la președinție

Camera Reprezentaţilor va dezbate actul de punere sub acuzare miercuri şi este de aşteptat ca votul să aibă loc în aceeaşi zi.

Când a părăsit Washingtonul marţi dimineaţă, Donald Trump a denunţat această procedură iniţiată de democraţi, considerând-o "total ridicolă" şi susţinând că ea a stârnit "furie imensă" în SUA.

S-a lăudat cu ce nu a făcut

Ajuns în Texas, preşedintele SUA a lăudat zidul construit la graniţa cu Mexicul. "Mi-am ţinut promisiunile", s-a lăudat Trump, referindu-se la zidul construit pe o lungime de 725 de kilometri.

ADVERTISING

Cu toate acestea, realitatea este foarte departe de zidul "măreţ, magnific" promis de Donald Trump în campania din 2016, deoarece doar aproximativ 20 de kilometri corespund construcţiei unui zid acolo unde nu exista o barieră fizică înainte.

Restul corespunde îmbunătăţirilor şi / sau consolidării barierelor deja existente. De asemenea, Mexicul nu a plătit deloc pentru zid, aşa cum a promis Donald Trump.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇