Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a transmis, luni, Curţii Constituţionale că procedura de numire a lui Bogdan Licu, prim-adjunct al procurorului general, în funcţia de judecător la CCR a fost respectată, iar sesizarea USR privind neconstituţionalitatea acestei numiri este „neîntemeiată”.
Potrivit procedurii, Curtea Constituţională a solicitat punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor privind sesizarea formulată de Grupul parlamentar al Uniunii Salvaţi România cu privire la neconstituţionalitatea Hotărârii Camerei 36/2022 pentru numirea lui Bogdan Licu în funcţia de judecător la Curte.
„În ceea ce priveşte obiecţiile de neconstituţionalitate formulate în sesizare, considerăm că acestea nu pot fi reţinute, neexistând impedimente de natură constituţională în numirea domnului Dimitrie-Bogdan Licu, care să vicieze Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 36/2022, având în vedere că au fost respectate criteriile legale pentru numirea unui judecător la Curtea Constituţională, sens în care apreciem că prezenta sesizare de neconstituţionalitate este neîntemeiată, astfel încât propunem respingerea acesteia”, se arată în punctul de vedere al Biroului permanent.
Documentul menţionează că procedura de numire a lui Bogdan Licu a fost respectată.
De asemenea, Biroul permanent mai consideră că motive de neconstituţionalitate invocate de USR, ce ar consta în lipsa documentelor care să ateste pregătirea juridică superioară, sunt nejustificate, având în vedere că din raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor reiese faptul că dispoziţiile legale cu privire la documentele necesare în vederea propunerii numirii unui judecător au fost respectate.
„Din aceste considerente, Camera Deputaţilor a procedat corespunzător, legal şi în deplinătatea atribuţiilor sale la numirea domnului Dimitrie-Bogdan Licu, prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.36/2022”, se mai precizează în punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei.
În 3 mai, Camera Deputaţilor l-a ales pe actualul procuror general adjunct Bogdan Licu în funcţia de judecător la Curtea Constituţională. Licu, propus de PSD pentru această funcţie, a obţinut 208 voturi „pentru” şi 93 „împotrivă”. Ceilalţi candidaţi au fost Cristi Danileţ, susţinut de USR, şi prof. univ. Ioan Sabău-Pop – din partea AUR.
În 4 mai, deputaţii USR au depus la Curtea Constituţională o sesizare cu privire la hotărârea Camerei Deputaţilor prin care Bogdan Licu a fost numit judecător la CCR.
În sesizare, USR susţine că Licu „nu îndeplineşte unul dintre criteriile constituţionale, respectiv cel al pregătirii juridice superioare şi nu a respectat unul dintre criteriile legale ridicat la rang constituţional, nedepunând documente oficiale cu privire la studiile absolvite necesare pentru ocuparea unei funcţii în această autoritate constituţională”.
Deputaţii USR susţin că la dosarul de candidatură nu există documente oficiale care să ateste faptul absolvirii de către candidat a unei instituţii de învăţământ juridic superior şi a obţinerii diplomei de licenţă.
Sesizarea USR privind numirea lui Bogdan Licu ca judecător la CCR a fost respinsă la Cameră
ADVERTISING