Președintele Rusiei a comis-o iar. Dar nu i-a prea siderat pe liderii apuseni. Care ar fi avut toate motivele din lume să se revolte autentic.
Fiindcă, în timp ce ei se dădeau de ceasul morții să-i facă temenele și concesii și să-i construiască punți de aur, dictatorul rus le-a aruncat în aer podurile, i-a scuipat în cap și i-a împroșcat pe ucraineni din cap până în picioare cu lături, livrându-le un casus belli de toată frumusețea. După recunoașterea independenței republicilor separatiste din estul Ucrainei și-a trimis armata în Donețk și Lugansk.
Urmăreşte LIVE desfăşurarea evenimentelor legate de criza din Ucraina
La care ucrainenii n-au cum să răspundă decât printr-o tăcere mormântală. Prin lacrimi. Și prin doliu național.
Putin le-a furat teritoriile din est cum a jefuit modelul său politic, Stalin, Bucovina de Nord, Herța și Basarabia.
Președintele Rusiei a recunoscut independența republicilor zise separatiste, Donețk și Lugansk, din estul Ucrainei, care se aflau deja, ce-i drept, sub controlul său direct. Dar neoficial.
Acum și-a trimis oficial armata, la prezumtiva ”cerere de ajutor” frățesc a tovarășilor separatiști din Lugansk și Donețk. Care ”doreau” pasămite fierbinte, ca Austria în 1938, ”heim ins Reich”.
Toate acestea îmi par a constitui una din cele mai flagrante și mai nerușinate încălcări ale dreptului internațional de la Adolf Hitler și ocuparea Cehoslovaciei încoace. Și de la atacul nazist asupra Poloniei. Este o sfruntare comparabilă în dimensiunile ei politice globale cu invaziile sovietice în Ungaria, din 1956, ori cea din 1968, împotriva Primăverii de la Praga.
Ce înseamnă recunoașterea independenței celor două republici în răspăr cu prevederile Cartei ONU, cu toate tratatele internaționale în vigoare, cu toate stipulările dreptului internațional?
Un act nu mai puțin abuziv, arbitrar, agresiv și imperialist decât cel comis imediat după prăbușirea Cortinei de Fier de Saddam Hussein, când dictatorul irakian a cotropit Kuweitul în ideea de a-l anexa. Evocă alte posibile alipiri unilaterale de teritorii de state aflate în dispută.
Putin minte în continuare, cu nerușinare, când afirmă că Rusia ar fi fost sau s-ar fi simțit ”amenințată” de NATO. Pare clar acum ce l-a determinat să-și concentreze armada de 150.000 de militari, tancuri, aviație și nave de război în proximitatea Ucrainei și ce l-a făcut să închidă spațiul Mării de Azov.
Pare clar, de asemenea, că, după îndelungile sale conversații cu lideri occidentali repetat umiliți și făcuți de ocară, de parcă ar fi fost niște zdrențe sau cocote de lux, Putin a extras concluzii vesele. Concluzii, care l-au convins că și sancțiunile care-l așteaptă vor fi derizorii, o glumă, o bătaie de joc, un mizilic pentru marea și puternica sa Rusie.
Joe Biden dăduse pe gură involuntar că SUA n-ar reacționa prea aprig, dacă Rusia n-ar proceda la o incursiune majoră.
Deloc de mirare că trufia tiranului începe să tindă spre cer. Și că-și intitulează mercenarii trimiși să ocupe estul Ucrainei ”trupe de menținere a păcii”. Iar unele reacții nu vor avea cum să nu fie pe măsură.
Statele amenințate de Rusia se vor transforma în arici, adoptarea de măsuri defensive se va accelera enorm.
NATO și-ar putea regăsi vigoarea și unitatea de odinioară. Războiul Rece 2.0 a și început. Toate celelalte priorități internaționale asiatice și pacifice ale SUA ar trebui, în mod normal, să fie reconsiderate și recalibrate.
De acum încolo, evidența inutilității dialogului cu Putin ar trebui să-și facă loc până și în amorțitele, anesteziatele și inertele creiere ale unora din liderii occidentali. Al căror împăciuitorism striga demult la cer.
Purtătoarea de cuvânt a Washingtonului nu s-a declarat, în reacție, surprinsă și a anunțat niște vagi sancțiuni privind noi investiții și comerț cu aceste republici cu economie și comerț tinzând spre zero.
Oare ce american investește în Lugansk or Donețk?
În rest, SUA s-ar pregăti de alte sancțiuni separate ce s-ar adopta în parteneriat cu aliații dacă, doar DACĂ Rusia invadează și RESTUL Ucrainei. Rușine mai mare pentru America greu de imaginat.
De la Boris Johnson la cancelarul german și de la președintele Franței la președintele României, toți întâi-stătătorii politici europeni au lansat nu doar critici (de încălcare a acordului din Minsk), ci și osândiri dure. Verbale, se înțelege. Cu faptele, mai încet.
Dregătorii UE au condamnat și ei în cei mai puternici termeni posibili recunoașterea teritoriilor din estul Ucrainei și au anunțat sancțiuni. Dar cum se vor articula ele? Mister. Enigmă de nepătruns. Nord Stream II ar urma, după câte înțeleg, să fie închis doar dacă (mai) URMEAZĂ invazia în restul teritoriului ucrainean. Ceea ce, de asemenea, ar fi o imensă rușine.
E probabil ca Ucraina să nu riposteze militar la recunoașterea oficială de către Moscova a ”independenței” celor două republici ucrainiene, cum ar avea dreptul Kievul. Pentru că, din vina Vestului, pur și simplu n-are cu ce riposta.
La București, alianța a lăsat-o, împreună cu Republica Moldova și Georgia, la cheremul Rusiei, deci afară din pactul defensiv nordatlantic, și a transformat-o astfel, mersi Angela Merkel, în victimă certă.
Totuși, Ucraina s-a orientat voluntar spre Vest și a acceptat în 2014 uvertura apuseană a tratatului de asociere cu UE, motiv pentru care dictatorul rus a pedepsit-o, sângeros, cu invadarea și anexarea Crimeii și cu războiul care a urmat ruperii din trupul țării a republicilor ”separatiste”, ”recunoscute” acum ca independente de Moscova, înainte de alipirea lor formală.
Dar, deși nu e clar ce-l va împiedica de acum încolo pe Vladimir Cuceritorul să-și pună soldații să mărșăluiască la Kiev (pretextând un atac ucrainean asupra celor două republici proaspăt smulse oficial din trupul țării), Ucraina nu e, la prima vedere, decât o grijă relativ măruntă a comunității internaționale. Cea mai mare ține pesemne de faptul că Putin a făcut harcea parcea ordinea mondială.
Defunctă în acest moment, ordinea mondială nu va mai putea fi resuscitată, decât după schimbarea de regim la Moscova și anularea rapturilor teritoriale putiniste. Cel actual e un precedent regretabil pentru regulile conviețuirii pașnice pe glob mare cât Himalaya, cât mama motivelor de război, unul potențial ucigaș ca tirul de artilerie nazist asupra orașului Gdansk.
Petre M.Iancu