Boris Johnson decide azi sancţiuni importante împotriva Rusiei și vrea să trimită Ucrainei mai multe arme

Boris Johnson decide azi sancţiuni importante împotriva Rusiei și vrea să trimită Ucrainei mai multe arme
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul britanic Boris Johnson va prezida marţi dimineaţă o reuniune de criză privind situaţia din Ucraina pentru a decide asupra unui „pachet important de sancţiuni”, după ce Moscova a recunoscut independenţa unor regiuni separatiste proruse, a anunţat Downing Street.

„Prim-ministrul va prezida o reuniune de criză, marţi dimineaţă la orele 06.30 (locală şi GMT), pentru a discuta cele mai recente evoluţii din Ucraina şi pentru a coordona răspunsul Regatului Unit, în special convenind asupra unui pachet important de sancţiuni care să fie introdus imediat”, a declarat un purtător de cuvânt al liderului britanic, notează AFP.

ADVERTISING

Într-o convorbire telefonică cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, Boris Johnson a spus că "crede că o invazie este o posibilitate reală în orele şi zilele următoare", a indicat Downing Street, într-un comunicat separat.

"El i-a spus preşedintelui Zelenski că Regatul Unit a stabilit deja sancţiuni pentru a-i viza pe cei care sunt complici la încălcări ale integrităţii teritoriale a Ucrainei şi că aceste măsuri vor intra în vigoare mâine", potrivit documentului.

"Prim-ministrul a indicat, de asemenea, că va lua în considerare trimiterea de mai mult sprijin defensiv Ucrainei", a adăugat comunicatul.

ADVERTISING

Londra a livrat recent Ucrainei pentru prima dată arme letale, sub formă de rachete antitanc.

Potrivit comunicatului, cei doi lideri au convenit ca occidentalii trebuie "să caute în continuare o soluţie diplomatică până în ultimul moment posibil", mai scrie AFP.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇