Temerile statelor occidentale potrivit cărora Rusia va invada Ucraina s-au intensificat în ultimele zile, deoarece unităţile militare ruse sunt „pregătite” de o invazie de amploare, iar „viitorul pare sumbru”, au dezvăluit, luni, trei înalţi oficiali occidentali.
Rusia a ordonat consolidarea armatei, în timp ce a cerut NATO să refuze aderarea Ucrainei la alianţa militară, relatează Reuters.
Pe de altă parte, Rusia susţine că avertismentele occidentale conform cărora statul rus intenţionează să invadeze Ucraina sunt „isterice şi periculoase”.
Trei oficiali occidentali, care au vorbit sub rezerva anonimatului, au precizat că unităţile militare ruse plasate la graniţa cu Ucraina sunt acum „pregătite” pentru o invazie.
Ei au mai menţionat că nu ştiu dacă preşedintele rus, Vladimir Putin, a ordonat data la care va avea loc invaza, dar şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la creşterea provocărilor false în regiunile separatiste susţinute de ruşi din Ucraina.
„Îngrijorarea noastră cu privire la ceea ce vedem pe teren a crescut”, a spus unul dintre ei.
Imaginea de ansamblu este una „foarte întunecată, cu nori de furtună care se adună la graniţa cu Ucraina”, au spus ei.
Oficialii au relatat că au urmărit şedinţa Consiliului de Securitate convocată de Putin, precum şi o reuniune a camerelor inferioare şi superioare ale Dumei.
Un alt oficial a spus că desfăşurarea de forţe ruse continuă, inclusiv sistemul de rachete sol-aer S-400s, avioane şi vehicule blindate au fost plasate la graniţa cu Ucraina.
Duminică seara, corespondentul pentru securitate națională al CBS News, David Martin, a declarat că SUA au informații că trupele ruse au primit ordin să invadeze Ucraina, iar comandanții fac planuri privind modul în care vor acționa pe câmpul de luptă.