Rubla atinge minimul ultimelor 15 luni, petrolul și aurul se scumpesc, bursele cad

Rubla atinge minimul ultimelor 15 luni, petrolul și aurul se scumpesc, bursele cad
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Marți, rubla rusă a coborât la minimul ultimelor 15 luni, după ce președintele rus Vladimir Putin a ordonat desfășurarea de trupe în două regiuni separatiste din estul Ucrainei, pe care le-a recunoscut ca fiind independente.

Luni, rubla a suferit cea mai mare scădere de o zi de la izbucnirea pandemiei Covid-19, prăbușindu-se din cauza temerilor occidentale că decizia lui Putin de a recunoaște cele două regiuni ca fiind independente și de a trimite forțe pentru a „menține pacea” ar putea prevesti un război major, scrie Reuters.

La 6 dimineaţa, rubla era cu 0,2% mai puternică față de dolar, la 79,64 , recuperând ușor după ce a alunecat la 80,5825 în primele tranzacții, cel mai redus nivel din 2 noiembrie 2020. Moneda rusă a câștigat 0.2% pentru a se tranzacționa la 90.00 unități față de euro, după ce anterior a atins 90.95, cel mai slab nivel din aprilie 2021.

ADVERTISING

Rusia a respins în mod repetat afirmațiile occidentale potrivit cărora ar putea plănui să invadeze Ucraina vecină, dar activele sale au fost afectate de temerile legate de un conflict militar, care ar declanșa aproape sigur noi sancțiuni occidentale radicale împotriva Moscovei.

Statele Unite au declarat că vor opri activitatea comercială americană în regiunile separatiste și vor interzice importul tuturor bunurilor din aceste zone, dar au precizat că aceste măsuri sunt separate de sancțiunile pe care Washingtonul și aliații săi le-au pregătit, în cazul în care Rusia ar lansa o invazie la scară largă a Ucrainei.

ADVERTISING

Sancțiunile coordonate vor fi anunțate în cursul zilei de marți. Posibilele măsuri ar putea viza instituții financiare importante, blocarea accesului Rusiei la furnizarea de electronice la nivel mondial sau măsuri menite să frâneze firmele energetice rusești.

Bursele scad

Cu aproape 3% se depreciază în primele 10 minute de tranzacţionare din 22 februarie indicele principal BET al Bursei de la Bucureşti, în acest climat cu presiune din partea vânzătorilor.

Nici pe pieţele externe şi nici pe indicii futures din SUA lucrurile nu stau diferit.

La ora redactării acestei ştiri, bursa de la Frankfurt scade cu 2%, Paris cu 2%, Londra cu 0,4%, Milano cu 1,8%.

ADVERTISING

Peste ocean, indicii futures au minus 1,4% pentru Dow Jones şi 2,5% pentru Nasdaq ceea ce indică o deschidere pe roşu pentru cea mai mare piaţă de capital din lume.

Cel mai amplu indice MSCI al acțiunilor din Asia-Pacific cu excepția Japoniei a fost pe cale să aibă cea mai proastă zi din această lună, cu o scădere de 1,66%, influențat de piețele din Hong Kong și China continentală. Indicele japonez Nikkei a pierdut 1,7%.

Petrolul se scumpeşte

În schimb, cotațiile futures ale țițeiului Brent au crescut la un nou maxim al ultimilor șapte ani, din cauza îngrijorărilor legate de faptul că exporturile de energie ale Rusiei ar putea fi întrerupte.

Cotaţia barilului de ţiţei Brent s-a apropiat de pragul simbolic de 100 de dolari.

În jurul orei 10.10 GMT, la bursa de la Londra, barilul de ţiţei Brent din Marea Nordului cu livrare în luna aprilie era cotat în creştere cu 3,77%, până la 98,97 dolari, după ce anterior a urcat până la 99,50 dolari.

La New York, preţul barilului de ţiţei West Texas Intermediate (WTI) cu livrare în luna martie s-a apreciat cu 4,86% până la 95,50 dolari.

Ambele referinţe înregistrează în prezent cele mai ridicate valori din ultimii şapte ani.

Aurul spot a câștigat 0,1%, la 1.908,10 dolari, după ce anterior atinsese un nou maxim al ultimelor șase luni, de 1.913,89 dolari.

La Hong Kong, acțiunile producătorului rus de aluminiu OK Rusal s-au prăbușit cu până la 22,1%, la 6,18 dolari HK, cea mai mare scădere procentuală zilnică din aprilie 2018.

Nervozitatea a dus, de asemenea, la scăderea randamentelor Trezoreriei americane.

Urmăreşte LIVE desfăşurarea evenimentelor legate de criza din Ucraina


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇