Uniunea Europeană are un plan de rezervă, dacă Rusia va întrerupe furnizarea de gaze

Uniunea Europeană are un plan de rezervă, dacă Rusia va întrerupe furnizarea de gaze
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a confirmat că UE a luat măsuri de precauţie extinse, în cazul unei întreruperi bruşte a aprovizionării cu gaze din Rusia.

În ultimele luni, Comisia Europeană a discutat cu exportatori importanţi de gaze naturale lichefiate, cum ar fi Statele Unite, Qatar şi Egipt, pentru ca aceştia să îşi sporească livrările către Uniune, a spus von der Leyen.

Au avut loc, de asemenea, negocieri cu importatori cheie de gaze naturale lichefiate, precum Japonia şi Coreea de Sud, pentru ca aceştia să îşi pună propriile comenzi la dispoziţia UE, transmite dpa.

ADVERTISING

Transportul de gaz lichefiat din Qatar ar putea fi redirecţionat spre Europa în loc de Japonia, de exemplu.

Ca urmare a acestor eforturi, UE a importat o cantitate record de gaz lichefiat în luna ianuarie, aproximativ 10 trilioane de metri cubi, a spus von der Leyen.

De asemenea, benefic în situaţia actuală, a mai spus von der Leyen, este şi faptul că UE şi-a extins reţeaua de conducte şi a crescut capacitatea terminalelor de gaze naturale lichefiate după anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia în 2014.

ADVERTISING

90% din aprovizionarea cu gaze a UE provine din Rusia

"Modelele noastre arată acum că avem tendinţa de a fi în siguranţă în cazul unei reduceri a aprovizionării sau a scăderii în continuare a livrărilor de gaze de către Gazprom", a spus von der Leyen.

În cazul întreruperii totale a aprovizionării, vor trebui totuşi adoptate măsuri de urgenţă, a spus ea.

UE este foarte dependentă de gazul rusesc. O reducere a livrărilor de către Rusia ca represalii pentru sancţiunile impuse de Occident în criza ucraineană ar putea, prin urmare, să afecteze puternic statele membre.

ADVERTISING

În prezent, UE se bazează pe gaz pentru puţin sub un sfert din necesarul de energie, iar 90% din aprovizionarea cu gaze a Uniunii provine în prezent din Rusia, a spus von der Leyen. Aproximativ 40% din importuri sunt furnizate de Gazprom.

Criza din Ucraina implică un "risc clar" de reducere a gazelor ruseşti către UE, a subliniat von der Leyen. Totuşi, a adăugat ea, primăvara nu este departe, iar creşterea temperaturilor ar însemna o scădere a cererii de energie pentru încălzire şi relaxarea situaţiei.

În cazul unei agresiuni militare împotriva Ucrainei, preşedintele Comisiei Europene a ameninţat din nou cu represalii rapide sub formă de sancţiuni."Am muncit din greu pentru a putea oferi un răspuns comun cu partenerii noştri în câteva zile", a spus von der Leyen.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇