PSD a depus moţiunea ”Cristian Ghinea - de la zero la abis”. Va fi dezbătută şi votată săptămâna viitoare

PSD a depus moţiunea  ”Cristian Ghinea - de la zero la abis”. Va fi dezbătută şi votată săptămâna viitoare
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Deputaţii PSD au depus miercuri, în plen, o moţiune simplă împotriva ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea.

„Înaintăm moţiunea simplă intitulată ‘Cristian Ghinea – de la zero la abis’, iniţiată de deputaţii grupului parlamentar al PSD, conform listei anexate”, a informat, în plen, liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis.

Textul integral al moţiunii simple la adresa lui Cristian Ghinea poate fi accesat AICI

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a anunțat că moțiunea va fi dezbătută lunea viitoare şi supusă votului marţi.

ADVERTISING

"Biroul Permanent a decis ca moţiunea simplă să fie dezbătută luni, de la ora 16:00, iar votul va fi marţi", a declarat Orban.

Marți seara, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a spus că social-democraţii vor avea şi întrebări pentru ministrul Ghinea în legătură cu proiectele prevăzute în PNRR.

”Vom depune moţiunea simplă împotriva domnului ministru Ghinea şi să fim foarte clari – pe PNRR. Avem nişte întrebări la domnul ministru Ghinea.

De ce avem zero euro pentru irigaţii? De ce prioritate de sute de milioane de euro are o destinaţie cu dedicaţie? De ce firmele româneşti nu primesc niciun euro prin PNRR, la capitolul granturi?”, a declarat Marcel Ciolacu.

ADVERTISING

Co-preşedintele USR PLUS, Dan Barna, a afirmat, marţi seară, că moţiunea anunţată de PSD împotriva ministrului Cristian Ghinea este ”un exerciţiu de umflat muşchii”, întrucât social-democraţii sunt cel mai puţin îndreptăţii să exprime nemulţumiri.

”E foarte caraghios că PSD (…) a văzut programul înainte, şi-au exprimat puncte de vedere, o parte dintre ele au fost preluate. Sunt cel mai puţin îndreptăţii să exprime nemulţumiri, dar…Opoziţia trebuie să facă exerciţiul acesta al moţiunii simple”, a declarat Barna, la TVR 1.

ADVERTISING

Acesta a precizat că ”în mod surprinzător au fost luaţi cumva în principal miniştrii USR PLUS”, la depunerea moţiunilor simple.

”E un exerciţiu de umflat muşchii din partea PSD”, a adăugat Dan Barna.

Social-democraţii au mai depus până acum moţiuni împotriva miniştrilor Vlad Voiculescu, Claudiu Năsui şi Adrian Oros.

Citește și:

Iată articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇