Nu sunt scepticul de serviciu, dar sigur măsurile anunțate de UE împotriva statului Belarus nu vor avea efectele scontate.
Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece, nu principiile, ci economicul este cel care dictează diplomației, cel ce spune politicienilor ce să facă.
Oamenii de afaceri din UE au în derulare afaceri cu Belarus și Rusia de ordinul miliardelor de dolari și nu vor accepta să piardă bani de dragul unor principii pe care societățile democratice vor să le apere, să le facă realitate.
Vor interveni pe lângă politicieni, pentru ca sancțiunile să nu afecteze prea tare Belarus, pentru a-și putea desfășura în continuare activitatea comercială cu dictatura de la Minsk. Este vorba aici de un soi de bătălie între idealism politic și pragmatism economic la nivelul UE.
Singura măsură care l-ar afecta pe Lukașenko ar fi un embargou economic total asupra Belarus. Asta ar însemna ca întreprinderile din Belarus care exportă îngrășăminte chimice în Germania și Austria să nu mai aibă o grasă piață de desfacere. Asta ar însemna ca principala sursă de venit pentru dictator și camarila sa să nu mai existe. Asta ar însemna că puterea de la Minsk ar rămâne fără finanțarea activităților represive.
Dar s-a văzut clar cum o măsură corectă ce blochează o activitate comercială în Belarus afectează, de asemenea, activități comerciale din UE. Interdicția aplicată companiei aeriene de stat din Belarus de a mai survola spațiul aerian UE și de a mai ateriza pe aeroporturile UE a produs pierderi și statelor din UE.
La fel se va întâmpla cu celelalte activități economice, de exemplu, cu exportul de îngrășăminte chimice. Un eventual embargou va duce la creșterea prețului sacului cu îngrășăminte, la creșterea prețului legumelor și cerealelor, deci la scumpirea vieții cetățeanului UE.
Pentru ca măsura să nu afecteze UE ar trebui ca uniunea să recunoască că ar fi necesară revitalizarea unor combinate care produc îngrășăminte chimice în statele UE, dar asta ar însemna alți bani și altă creștere a prețurilor pe termen scurt. Iar UE nu este pregătită pentru așa ceva.
Acest soi de raționament este și substratul declarației prim-ministrului statului Belarus, care amenință că răspunsul la măsurile pregătite de Occident va fi boicotarea produselor occidentale.
Dacă vom pierde bani, veți pierde bani, spune printre rânduri prim-ministrul Golovchenko, așa că ar fi mai bine să vă gândiți temeinic înainte să faceți ceva ce veți regreta. Politica este politică, dar afacerile sunt afaceri, ele trebuie să meargă înainte, așa ar vrea prim-ministrul să meargă lucrurile.
Statele bogate din UE trebuie așadar să cântărească la centimă repercusiunile economice ale unor măsuri economice dure ce ar putea fi luate împotriva Belarus.
Măsuri de genul înghețării averilor depuse în bănci europene ale unor demnitari sau interdicția impusă acestora de a călători în spațiul comunitar nu înseamnă mai nimic.
Oamenii lui Lukașenko și-au trimis deja banii în paradisuri fiscale, trebuie să ai o gândire infantilă ca să crezi că după ce ai blocat conturile unor autocrați ruși ceilalți nu vor fi fugit cu banii ca să-i pună la adăpost în altă parte.
De altfel, faptul că încă nu s-au luat decizii de sancționare drastică a totalitarilor din Belarus demonstrează cât de greu este să alegi ceva care să nici nu afecteze prea tare relațiile economice, dar nici să nu fie prea ușor de criticat de către opinia publică, care este oricum inflamată și care dorește ca împotriva piraților aerieni ai lui Lokașenko să se ia măsuri cu adevărat punitive.
Aș putea pune pariu că sancțiunile economice ale UE nu vor fi așa de drastice cum o cere situația. Aș putea pune pariu că ele vor fi mult mai puțin decât ar trebui. Ele vor lovi dictatura din Belarus, dar nu suficient de tare ca să o omoare sau ca să o facă să dea înapoi semnificativ.
Deși esențială pentru șefii UE este necesitatea de a fi văzuți de propriii cetățeni ca funcționari onești, care apără valorile democrației, deși necesitatea de a-și păstra onorabilitatea va fi puternică, la o adică vor trece peste ea și vor accepta mai degrabă să fie criticați decât să riște să piardă economic.
Deși UE își poate permite la o adică să cheltuie ca să-i pună în pericol existența dictatorului din Belarus, nu o va face. Această frică de a nu pierde bani a statelor industrializate este principalul vinovat pentru existența unor dictatori ca Lukașenko.
Această viziune îngustă duce la asasinate, la deturnare de avioane, la încarcerări fără motiv și la procese false în Belarus, lucruri de care UE se face vinovată cu prisosință.
UE ar trebui să cumpănească mai bine ce este în folosul ei pe termen lung. Dacă Lukașenko va pleca iar Belarus se va democratiza, este cert că din relațiile economice cu Belarus UE va avea de câștigat. Este dispusă UE la acestă cheltuială și, dacă da, atunci de ce se amână atât luarea unor decizii de natură economică la Bruxelles?
Singurul răspuns este că oamenii de afaceri vest-europeni legați economic de dictatura din Belarus sunt miopi și țin greșit cu dinții de banii pe care îi câștigă acum, iar politicienii sunt prea legați de ei ca să le refuze acest soi de favoruri.
Citeşte şi:
