Mai poate Occidentul, care le-a dat un cec în alb lui Putin și Lukașenko, să îi ajute pe Roman Protasevici și Alexei Navalnîi, în pericol iminent de a fi ucişi?
Asasinarea unor oameni care se opun regimului dictatorial este mai profitabilă pentru Lukașenko decât bruma de onorabilitate pe care ar câștiga-o dacă l-ar elibera pe jurnalistul pentru care a deturnat un avion, dând apoi vina pe …Hamas, spune istoricul Cosmin Popa, specializat în istoria URSS/ Rusiei și istoria Europei Centrale și de Sud-Est, perioada comunistă și contemporană, într-un interviu acordat SpotMedia.ro.
Principalele declaraţii:
- Sistemele represive din Belarus și Rusia nu sunt făcute să producă eroi, ci martiri.
- Reacția Uniunii Europene de până acum, cu excepția Lituaniei, Letoniei, Estoniei și Poloniei, a fost una scandaloasă. Sub pretextul “înțelepciunii” politice pe care o practică țări ca Germania, Franța, nu mai vorbesc de Ungaria, de fapt, s-a ajuns la semnarea de către Uniunea Europeană a unui cec în alb pentru oameni ca Lukașenko sau Putin.
- Mi-e imposibil să cred că tot acest spectacol al represiunii cu implicații internaționale are loc fără un acord prealabil cu Rusia.
- Ceea ce mă uimește este capacitatea politicienilor occidentali care se fac a uita istoria acestui om. Lukașenko este amestecat direct în crime politice încă de la începutul anilor 1990.
- Până la proba contrarie, moartea unor oameni servește mai mult regimului din Belarus decât bruma de onorabilitate pe care ar căpăta-o eliberându-i.
Ce l-a determinat acum pe Lukașenko să întreacă măsura, să aibă mai mult curaj?
Eu cred că suntem acum într-un plin spectacol, atât din partea lui Lukașenko, cât și din partea Occidentului, a Uniunii Europene, în egală măsură.
Acesta este ultimul dintre incidentele generate de Belarus, dar nu cel mai grav. Este grav dacă ne raportăm la libertatea de navigație, la regulile statelor moderne, dar dacă ne referim la represiune și la libertăți individuale, nu este cel mai grav dintre incidente.
Așa cum sunt construite sistemele represive, atât din Belarus, cât și din Rusia, ele nu sunt făcute să producă eroi, ci martiri.
Acolo avem de-a face cu o moștenire, trebuie să ne gândim că aceste dictaturi sunt moștenitoarele unei vaste experiențe represive, nu doar din fosta Uniune Sovietică, de unde se revendică în mod direct și Lukașenko și Putin, ci sunt și beneficiarele unei lecții ale istoriei.
Sunt oameni care l-au văzut pe Ceaușescu murind împușcat sau pe Gaddafi sau pe Saddam Hussein. Au văzut ce s-a întâmplat cu foarte mulți dictatori ai lumii și au tras învățămintele de rigoare, prima și cea mai importantă lecție pe care o aplică în fiecare zi este represiunea fără limite, fără rețineri, fără sensibilități politice sau legate de presiunile exterioare, represiune aplicată generalizat.
Mai mult decât atât, este o continuare aproape perfectă a filosofiei penale sovietice, unde recunoașterea faptei de către inculpat constituie dovada supremă, de natură să le înlocuiască pe toate celelalte necesare într-un proces corect.
De aici și necesitatea pe care o resimte puterea din Belarus să facă publice tot felul de înregistrări suspecte cu opozanții arestați care își recunosc imaginarele vini. Suntem acolo într-o filosofie penală de tip stalinist.
De aceea, spuneam dincolo de acest incident, deși foarte spectaculos, cu avioane, terțe părți, toată povestea halucinantă legată de Hamas, istoria recentă a represiunii din Belarus este mult mai sângeroasă decât a fost zilele trecute pe aeroportul din Minsk.
Acum trei zile a fost anunțată moartea, “în urma unui atac de cord”, a unui opozant în închisoare, un fost milițian, și el arestat. Fostul adjunct al muzeului de istorie din Minsk a dispărut, iar corpul lui a fost găsit într-o pădure.
Sunt mii de oameni din Belarus care au primit verdict absolut scandalos legat de participarea la mitinguri, au fost condamnați si membri ai familiilor lor.
Reacția Uniunii Europene de până acum, cu excepția Lituaniei, Letoniei, Estoniei și Poloniei, care au avut o politică foarte consecventă referitoare la Lukașenko, a fost una scandaloasă. Sub pretextul “înțelepciunii” politice pe care o practică țări ca Germania, Franța, nu mai vorbesc de Ungaria, de fapt, s-a ajuns la semnarea de către Uniunea Europeană a unui cec în alb pentru oameni ca Lukașenko sau Putin.
Tocmai astăzi (joi - n.r.) a fost anunțată în Rusia “auto-lichidarea” organizației lui Hodorkovski, Rusia Deschisă. Va urma Fondul de luptă împotriva corupției a lui Navalnîi, în scurt timp, au loc concedieri masive din toate instituțiile și din toate firmele ale celor care sunt dovediți ca fiind participanți la mitingurile de susținere a lui Navalnîi, iar soarta acestor oameni se află într-un real pericol.
Reacția lumii care se auto-numește civilizată mă face să cred că pericolul este încă foarte prezent și nu aș fi mirat dacă într-o zi aș afla, așa cum am aflat despre opozantul belorus căruia “i s-a oprit inima” și a fost predat familiei cu capul spart, vom afla lucruri similare despre Protasevici sau despre Navalnîi.
A știut Putin despre ce face Lukașenko sau îi dăm prea mult credit lui Putin dacă îl credem implicat în toate?
Desigur, Belarusul are un grad de autonomie în ceea ce privește politica internă, represiunea, economia, însă trebuie să ne gândim la zgomotul politic absurd, în manieră tipic rusească, ridicat după deturnarea avionului, invocarea amenințării Hamas, care, apropo, are relații foarte bune cu Rusia. Este foarte greu de crezut că acest nume ar fi fost invocat dacă nu ar fi știut ce urmează, atât Rusia, cât și reprezentanța Hamas de la Moscova.
Pe de altă parte, reacția Rusiei, care sub pretextul neacordării autorizațiilor de survol, astăzi a fost cazul cu a doua cursă, Air France, anulează o cursă dintre o capitală europeană și Moscova, mi-e imposibil să cred că tot acest spectacol al represiunii cu implicații internaționale are loc fără un acord prealabil cu Rusia. Sunt la fel de convins că are și rolul unui balon de încercare, valabil și pentru Putin.
Vrea Putin să joace o nouă carte în relația cu Occidentul? Urmează o întâlnire Biden-Putin unde, deși părțile încearcă să tempereze așteptările, vedem că exact în prezilele ei apare această criză.
Este în stilul diplomației rusești să instige tot felul de personaje dezechilibrate, doar pentru a media apoi între lumea civilizată și aceste personaje, este tipic, dar nu pot să nu reflectez asupra incongruențelor dintre pretențiile politice ale Rusiei și maniera în care își construiește politica externă.
Nu poți doar să zăngăni armele, să pretinzi că ești o mare putere, să propui reîmpărțirea lumii în sfere de influență și să gândești maniera de interacțiune cu sistemul internațional exclusiv în logica jocului de poker.
Adică să inventezi crize pentru a deveni apoi partener de discuție. Din multe puncte de vedere, politica internațională a Rusiei seamănă îngrijorător de mult cu cea a Coreei de Nord, creăm o criză ca apoi să avem pretext să discutăm cu cei pe care-i considerăm parteneri dezirabili.
Componenta represivă, internă, atât în cazul Belarusului cât și al Rusiei, vizează și această componentă externă.
Ați amintit de Hodorkovski – calea de a scăpa, atunci când ești opozant de-al lui Putin, este de a pleca în exil și de a rămâne acolo. Navalnîi s-a întors în Rusia, alegând calea martirajului. Protasevici era și el plecat, cu toate acestea, cum a ajuns un jurnalist de 26 de ani să fie atât de periculos pentru un regim?
Trebuie să avem în vedere particularitățile consumului de informație politică în spațiul CSI, cu precădere în Belarus.
Spre deosebire de România, unde cea mai mare parte a informației politice se transmite printr-o manieră clasică, site-uri de știri, branduri de știri, este nevoie de o credibilitate a celui care transmite știri.
În Rusia și Belarus, cea mai mare parte a informației politice se trafichează prin canale precum Telegram. Oamenii se abonează, primesc informații, iar canalul lui Protasevici a jucat un rol esențial în mobilizarea din prima parte a protestelor.
Belarus este un colhoz cu un oraș, Minsk, care este separat. Până la începutul pandemiei, dintre toate statele CSI, Belarus avea cel mai mare număr de vize Schengen cu intrări repetate.
Este o țară cu o puternică industrie IT, cantonată în marile centre urbane, deci Minsk iese cu încetul din această psihologie de colhoz, pe care Lukașenko a întreținut-o timp de un sfert de secol.
Ceea ce mă uimește este capacitatea politicienilor occidentali care se fac a uita istoria acestui om. Lukașenko este amestecat direct în crime politice încă de la începutul anilor 1990.
Adjunctul ministrului de Interne este persoana care în '95-96 s-a ocupat în mod direct de uciderea opozanților. Represiunea de acum a fost coordonată direct de această persoană.
Știm exact de două din marile întreprinderi ale Belarusului, Belaruskali, cea care se ocupă de îngrășăminte, o ramură economică aflată sub directa coordonare a palatului, similar cu Coreea de Nord, la fel ca și Belhim, din industria chimică, a căror producție merge în mare parte în Occident, în Germania și Austria.
Știm exact deci cum funcționează acest regim, știm cum poate fi lovit astfel încât să nu sufere populația Belarusului, care deja îl urăște pe dictator. Lumea acolo este dispusă să suporte aceste sancțiuni, se vede pe acele canale de știri, doar pentru a grăbi plecarea lui Lukașenko.
Așa cum știm și noi, așa știu și ei, sunt acele întreprinderi care fac bani din export, bani care se duc direct către cercul președintelui.
Și în ce privește Rusia sancțiunile sunt mai curând diplomatice decât economice.
În cazul Rusiei, marea viziune este de a nu impinge iremediabil Rusia în brațele Chinei.
Lucrul acesta oricum se va întâmpla, în virtutea logicii istorice. Se întâmplă deja, în mod organic, economic. Așa cum va urma și o revoltă a Rusiei împotriva Chinei, dar asta va fi într-o altă etapă istorică.
În cazul Rusiei, lucrurile sunt mult mai complicate, implicațiile sunt mai mari. Adică Occidentul are mult mai multe interese de afaceri de apărat. E același lucru ca și în China. De aici și marea atenție a țărilor occidentale de a se exprima critic sau de a întreprinde ceva consistent în legătură cu aceste dictaturi.
În cazul Belarusului, este vorba de atitudinea UE în ansamblu și a unor țări în particular, față de Belarus, este un criteriu de măsurare a legăturilor de parteneriat pe care aceste țări le au cu Putin.
Belarus nu este o economie cu reverberații planetare, pe care să nu o poți ocoli, sau care poate lua măsuri de retorsiune. Este o economie sovietică modernizată, cu angajați interpuși ai statului și subordonați președintelui, cu un spațiu rural înapoiat, orice oraș din Belarus, cu excepția Minskului, este o imagine a Uniunii Sovietice.
Are un grad de protecție pe care Rusia, și Putin în mod direct, îl acordă acestui personaj, pe care nici Putin nu-l place, dar, cum spune americanii, este ticălosul nostru.
Așa cum a fost în cazul liderului cecen care a comandat uciderea lui Nemțov. Nu se știe dacă Putin a știut din capul locului despre intenția de asasinat, dar a fost silit să-l apere.
Noi ne putem legăna în iluzii despre autonomia unora în raport cu Putin în chestiuni politice, însă eu țin cont de tradiția istorică a acestei țări construite pe practica asasinatului politic.
Rusia moștenește această tradiție, istoria bolșevismului este inseparabil legată de istoria crimei, practicată până la nivel oficial. Nu pot să cred că moartea unui opozant important nu este evaluată în termeni de consecințe internaționale, inclusive economice, sau măcar sugerată de către cineva îndreptățit să reprezinte autoritate supremă.
Au vreo șansă Navalnîi și Protasevici să fie extrași din acest sistem represiv?
Îmi doresc ca ei să supraviețuiască acestor încercări, dar îmi este foarte frică pentru viața lor.
Repet, aceste sisteme nu sunt construite să producă eroi, nu suntem în apertheidul din Africa de Sud, unde Mandela stă 20 de ani la închisoare și apoi iese președinte.
Acestea sunt sisteme represive bine construite și organizate să producă martiri. Capacitățile sistemului concentrațional rusesc sau belorus sunt imense și pot produce ușor moartea acelor persoane de care puterea politică este interesată.
Un alt lucru simptomatic este legat de intențiile publice ale autorităților ruse de a revigora Gulagul, adică condamnarea la ispășire prin munca obligatorie.
În momentul de față, în mediile oficiale rusești are loc o adevărată campanie de reabilitare și revalorizare a imaginii Gulagului, drept creatorul unor impresionante realizări ale comunismului. Urmează reînființarea acestei direcții a penitenciarelor pentru a se ocupa de cei condamnați la muncă silnică.
Care ar putea fi declicul pentru Occident, SUA sau UE, pentru a face ceva mai mult măcar în privința Belarusului, dacă în privința Rusiei calculele sunt foarte complexe?
Cred că nu doar Occidentul, ci și țări precum România, toți suntem în fața unei dileme. Ori afirmăm oficial că principiile de la care ne revendicăm sunt aplicabile pe un teritoriu geografic strict determinat și construim relații realiste cu diverse alte regimuri politice. Sau nu și ne comportăm în consecință.
Nu știu ce s-ar putea întâmpla pentru a determina o reacție mai consistentă a Occidentului. Am avut ocupația Crimeii, tot acel spectacol, maniera rusească de a face ceva revoltător și apoi să-l justifici printr-o teorie la fel de revoltătoare cu scopul de a crea confuzie și zgomot.
Putin la început jura că soldații din Crimeea nu erau ai lui. La fel Lukașenko zice de Hamas, dar când vorbește șeful KGB-ului recunoaște că scopul a fost de a aresta un terorist.
Avem ce avem în estul Ucrainei, am avut atacul împotriva Georgiei, nu mai vorbesc de celelalte țări din CSI mai îndepărtate.
Regimurile dictatoriale din Rusia și Belarus sunt considerate de mulți politicieni occidentali ca fiind stabile și ei caută o cale de acomodare și de profitabilizare a acestei relații, cu păstrarea unei aparențe a civilității.
Ce a făcut acum Belarusul, implicând direct terțe părți, companii aviatice europene, poate că va fi un pic prea mult pentru Uniunea Europeană. Pe moment, există inițiative de rebotezare de nume de străzi, unde sunt ambasadele Belarusului, cu numele acelui jurnalist.
Să știți că diplomația rusă este foarte sensibilă la astfel de lucruri, este de fapt în genul lor de a face politică.
Înțepături de genul scrierea numelui de țară sau a numelor proprii cu minuscule, acestea sunt specifice diplomației rusești. Putem să le facem în ciudă botezând străzi cu numele lui Protasevici, deși ar fi mai potrivit numele celuilalt activist, deja mort în închisoare.
Cred că trebuie mai mult decât atât. Este foarte important ca bielorușii să fie bineveniți în oricare din țările UE, că sunt sprijiniți, că li se vor crea posibilități de coagulare a mișcărilor de opoziție. Chiar și în absența unor măsuri contondente de pedepsire a regimului, un dialog direct între aceste țări și populația Belarusului care luptă împotriva dictaturii trebuie să aibă loc, cu elemente concrete.
Nu-mi pot închipui în ce manieră ar putea fi pusă problema, doar prin amenințarea intereselor economice personale ale lui Lukașenko sau ale lui Putin și ale interpușilor lor.
Până la proba contrarie, moartea unor oameni servește mai mult regimului din Belarus decât bruma de onorabilitate pe care ar căpăta-o eliberându-i.
Miza în Belarus este să înspăimânte populația, astfel încât să nu mai îndrăznească să iasă pe străzi și să-l conteste pe Lukașenko. Lukașenko nu va deveni onorabil eliberându-l pe Protasevici, va căpăta poate o urmă de frecventabilitate, dar are mai mult de câștigat în cazul contrar.
Cosmin Popa este cercetător în cadrul Institutului de Istorie Nicolae Iorga al Academiei Române. Și-a făcut studiile universitare la București și la Moscova. Este autorul volumelor Intelectualii lui Ceauşeşcu si Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice (1970-1989) și Elena Ceauşeşcu sau Anatomia unei Dictaturi de Familie.
Pe același subiect, mai poți citi pe SpotMedia.ro și:
