Premierul Marcel Ciolacu, huiduit pe stadion: „Îmi place” (Video)

Premierul Marcel Ciolacu, huiduit pe stadion: „Îmi place” (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul Marcel Ciolacu a fost huiduit consistent, sâmbătă, pe stadionul din Ploiești, unde era prezent la un meci care marca 100 de ani de la înființarea echipei Petrolul.

„Lupii galbeni” au organizat un meci amical cu echipa olandeză Vitesse Arnhem, cu ocazia centenarului echipei înființate în 1924.

În tribunele stadionului se afla și premierul Marcel Ciolacu. Înainte de începerea meciului, crainicul a anunțat că premierul este alături de cei prezenți pe stadion, moment în care publicul a început să huiduie puternic.

ADVERTISING

Un video a fost postat și de fostul său coleg de partid, Eugen Orlando Teodorovici.

Marcel Ciolacu huiduit pe Stadionul “Ilie Oană”, din Ploieşti‼️Acesta este SONDAJUL ROMÂNILOR despre Marcel Ciolacu‼️ Sondaj fără banii de la partid (banii noştri!) şi fără manipulare politică‼️Vorba lui Marcel … “ESTE CEVA NATURAL”‼️😉#insistpentruromani #insistpentruRomania #fiiTU

Publicată de Eugen Orlando Teodorovici pe Duminică, 13 octombrie 2024

Sărbătoarea a început la Ploiești încă de vineri seara, când oficialii clubului prahovean, oaspeții de la Vitesse Arnhem și ceilalți invitați s-au întâlnit pentru dineul oficial, scrie golazo.ro.

Ziua de sâmbătă a fost aleasă în mod special de „lupii galbeni”: pe 12 octombrie 1966, Petrolul, la acea vreme campioană a României, o învingea pe Liverpool cu 3-1 și obținea „cel mai mare succes din istoria clubului”.

ADVERTISING

La finalul partidei, premierul Marcel Ciolacu a spus: „Îmi place și atmosfera, îmi place și cum mă fluieră lumea, e ceva natural”.

Prim ministrul României, Marcel Ciolacu huiduit pe stadion, la centenarul Petrolului Ploiesti

Niciun post de televiziune nu a difuzat imaginile, iar o publicatie locala a ales sa stearga stirea, scrie aktual24.ro.

actualitatea-prahoveana

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇