OUG pentru amânarea intrării în vigoare a completurilor de trei judecători

OUG pentru amânarea intrării în vigoare a completurilor de trei judecători
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Guvernul a adoptat, miercuri, un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care se amână intrarea în vigoare a alcătuirii completurilor de trei judecători care judecă apelurile în instanţe.


Proiectul prevede că judecarea apelurilor în complet format din trei judecători se aplică apelurilor formulate în procese pornite începând cu data de 1 ianuarie 2023.

În procesele pornite începând cu data de 1 ianuarie 2021 şi până la data de 31 decembrie 2022 inclusiv, apelurile se judecă în complet format din doi judecători.

De asemenea, în cauzele penale, noile dispoziţii privitoare la judecarea apelurilor în complet format din trei judecători se aplică la judecarea apelurilor în cauzele care au fost înregistrate în primă instanţă începând cu data de 1 ianuarie 2023.

Apelurile formulate în cauzele penale înregistrate în primă instanţă începând cu data de 1 ianuarie 2021 şi până la data de 31 decembrie 2022 inclusiv se judecă în complet format din doi judecători.

În proiectul adoptat de Guvern se arată că schemele de personal ale instanţelor judecătoreşti sunt subdimensionate, cu consecinţe în ceea ce priveşte aplicarea de la 1 ianuarie 2021 a dispoziţiilor privind judecarea apelurilor în completuri formate din 3 judecători, de natură să pună în dificultate funcţionarea sistemului judiciar în ansamblu, fiind necesară luarea urgentă a unor măsuri legislative în scopul asigurării bunei funcţionări a justiţiei ca serviciu public.

ADVERTISING

Potrivit unui comunicat al Ministerului Justiției, decizia a fost luată în urma solicitărilor primite din partea Consiliului Superior al Magistraturii.

Proiectul prevede următoarele:

* Articol unic. (1) Dispoziţiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privitoare la judecarea apelurilor în complet format din 3 judecători se aplică apelurilor formulate în procese pornite începând cu data de 1 ianuarie 2023. În procesele pornite începând cu data de 1 ianuarie 2021 şi până la data de 31 decembrie 2022 inclusiv, apelurile se judecă în complet format din 2 judecători.

* (2) În cauzele penale, dispoziţiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privitoare la judecarea apelurilor în complet format din 3 judecători se aplică la judecarea apelurilor în cauzele care au fost înregistrate în primă instanţă începând cu data de 1 ianuarie 2023. Apelurile formulate în cauzele penale înregistrate în primă instanţă începând cu data de 1 ianuarie 2021 şi până la data de 31 decembrie 2022 inclusiv se judecă în complet format din 2 judecători.

ADVERTISING

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇