Recitind Xanax la plecarea lui Liviu Iancu, într-un an cu prea multe înmormântări

Recitind Xanax la plecarea lui Liviu Iancu, într-un an cu prea multe înmormântări

Moartea lui Liviu Iancu m-a luat prin surprindere într-un an în care am asistat neputincios la un șir nesfârșit de plecări. Mi-am adus aminte că nu-i spusesem nimic despre Xanax, o carte care se află la loc de cinste pe noptiera mea și din care citesc din când în când cu uimire ca și cum mi-aș citi viața.

Am anunțat-o pe Dana, soția mea, că mă duc la înmormântare. Mă uitasem pe Google, făceam cam o oră și jumătate cu mașina. Aveam un plan în cap, mă și vedeam, rătăcind prin fața bisericii, printre oameni îndurerați pe care aș fi vrut să-i îmbrățișez, uitând că trăiesc într-o lume în care îmbrățișările nu sunt recomandate.

Peste jumătate de oră, înainte să ies la sfânta alergare zilnică de cinci kilometri, i-am strigat soției că nu mai merg. “Prea multe înmormântări în acest an”. Și am ieșit din casă.

Jurnalistul și scriitorul Liviu Iancu a murit brusc la 45 de ani în urma unui stop cardiac. În urmă cu cinci ani a suferit o intervenție chirurgicală complicată, fiind în comă trei săptămâni.

“Ea a început să plângă. Am adormit și m-am tot trezit de câteva ori. Nu puteam să mă mișc și o asistentă a venit să mă schimbe. Pieptul îmi era spintecat de o tăietură lungă și urâtă ca fermoarul unei genți de voiaj fabricate în China. Eram conectat la aparate cu fire care îmi ieșeau din lateralul gâtului și din mâna stângă…

– Știi de când suntem aici? m-a întrebat Raluca.

-De trei zile, am mișcat eu din buze fără să pot scoate un sunet.

-De trei săptămâni”.

Xanax, romanul care a făcut senzație de la apariția lui de anul trecut, din care este și citatul de mai sus, l-a transformat pe Liviu Iancu dintr-un reporter experimentat, specializat în economie, într-un scriitor îndrăgit.

Întâlnirea cu Xanax mi-a dat senzația că am descoperit un vechi prieten cu care am rătăcit pe cărările întortocheate ale profesiei noastre, încercând să supraviețuim. N-am putut să privesc cartea ca pe un roman. Am realizat de la primele pagini că a fost un mic compromis al autorului, mai ales pentru ceilalți, prietenii lui, personajele cărții care există, sunt printre noi, cu defectele și calitățile lor. Iar el a încercat să-i protejeze pe cât a fost posibil fără a altera realitatea. 

Xanax e cartea în care am descoperit cea mai intensă confruntare dintre un reporter cinic de teren și un scriitor pasionat. 

Deși n-am lucrat niciodată împreună, sunt sigur că pașii ni s-au intersectat pe la vreo conferință de presă sau printr-un minister. Deși n-am vorbit niciodată, citind cartea mi-am dat seama că am discutat deseori, am bârfit și am băut zeci de beri împreună. 

Voi regreta toată viața că nu i-am scris ceva după ce am citit Xanax. Trebuia să-i trimit un mesaj pe Facebook sau să fac rost de numărul lui de telefon și să-l sun. Nimic nu e mai ușor în România decât să faci rost de numărul de telefon al unui reporter bun. 

Descoperisem un jurnalist care venise pe urmele istoriei, care încercase s-o înțeleagă și care a descris-o cu precizie.

Trebuia să-l sun. Întotdeauna îmi spuneam că mâine, astăzi am atâtea de făcut. Am fi avut multe de discutat, dar mereu cred că nu e timpul potrivit să deranjez, că vorbesc prea mult și că oamenii au nevoie de sprijin când sunt la necaz și nu atunci când au succes.

Liviu Iancu e unul din puținii scriitori care și-a povestit viața fără s-o înfrumusețeze sau s-o dramatizeze. Mulți încearcă fără să reușească. Până la urmă învinge povestea, o scapi din mână și se duce unde vrea ea. El a avut curajul să se privească în ochi și să se povestească așa cum a fost.

A reușit să-și urmărească linia vieții până în ultima clipă așa cum doar un reporter de agenție știe să o facă, pas cu pas, prezentând faptele, descriind contextul, astfel încât totul să se lege, să devină un întreg logic și clar ca un glob de sticlă în care vezi viitorul și te înspăimânți.

După ce-am aflat că a plecat, am recitit Xanax și am realizat că pe lângă faptul că și-a povestit viața, și-a povestit și moartea. După dificila intervenție chirurgicală, după ce în piept i-a fost montat un stimulator cardiac, o valvă și o bucată de arteră, știa că-ntr-o zi, “un strănut” îl poate trimite într-o călătorie fără întoarcere.

“Mi-au fixat câțiva cleștișori mici de mâini și de picioare, și au pornit un aparat. Apoi m-au dezbrăcat și m-au pipăit cu ceva ca un microfon pe sub coaste. Pe un televizor îmi vedeam și îmi simțeam inima. Era gri și pustie și se zbătea ca un vultur închis într-un geamantan”, povestește Liviu Iancu în Xanax episodul ecografiei cardiace.

La Revoluție, Liviu Iancu avea 14 ani și o abilitate ieșită din comun de a memora versuri, așa cum singur o spune. A pornit prin viață în cel mai dur deceniu în care o lume s-a sfărâmat în milioane de cioburi, iar alta se chinuia să se nască. 

În fiecare pagină din Xanax e ascuns ca un cod secret brutalitatea acelei lumi nou născute. O punte șubredă pe care trebuia să mergi fără ca nimeni să-ți întindă o mână de ajutor. Personajele lui sunt prietenii, oficialii, milionarii și toți aparțin acelei lumi brutale, fără nuanțe, care înlocuise comunismul.

“Dar când exporți turism, exporți fericire, exporți aer. Vine străinul, se uită la peisaj, face două poze și pleacă acasă, la mă-sa, iar peisajul îți rămâne mai departe în țară… Vreau să aduc polițiști germani pe litoral, mi-a mărturisit Secretarul de Stat. Să vină la Mamaia și să patruleze pe plajă. Îți dai seama că, dacă-i văd pe-ai lor, turiștii nemți se vor simți în siguranță și îi vor suna și pe vecini să le zică: <Veniți în România, oameni buni, vă veți simți în siguranță ca la Munchen!>”

Reporterul Liviu Iancu intră tiptil în mintea oficialului român de acum două decenii, descrie aroganța unui politruc care caută soluții miraculoase pentru a-și mulțumi șeful de partid și pentru a impresiona opinia publică.

Cine a fost jurnalist în acea perioadă sigur l-a întâlnit pe Secretarul de Stat. Se afla în toate ministerele, în toate instituțiile. 

“Mișto idee. Cum v-a venit?”, îl întreabă reporterul pe Secretarul de Stat. “Colcăie ideile în capul meu”, răspunde oficialul.

Asta e lumea lui Liviu Iancu și a generației sale surprinsă pe o punte fragilă, aflată la dispoziția unor foști activiști de partid revopsiți în politicieni și oameni de afaceri.

Xanax e și-o carte despre dorința unui jurnalist talentat și conștiincios de a fi mai bun, dar care e conștient în fiecare clipă că nu poate fi deasupra istoriei.

Uneori, în cuvintele lui, se simte regretul rătăcirilor, dar apoi se smulge cu putere și fuge mai departe să-și împlinească destinul. Pentru că prin Xanax, Liviu Iancu își repetă lui și ne repetă tuturor că nu avem timp, că nu mai e timp. Trebuie să trăim!

“Nu eram atât de cinstit precum și-ar fi dorit șeful meu, Ilandru, dar nici atât de corupt precum bănuia el”, mărturisește scriitorul în Xanax.

N-o să merg la înmormântarea lui Liviu Iancu pentru că am fost la prea multe în acest an, dar într-o zi o să-l caut și o să vorbesc cu el, să-i spun mesajul pe care am vrut să i-l scriu după ce am citit pentru prima dată cartea, dar am tot amânat.

Și mai sper că și pe lumea cealaltă se organizează conferințe de presă, iar personajele lumii noastre vor continua să dea declarații despre mersul lucrurilor.

“Viața e frumoasă chiar și atunci când ai în piept o jucărie de fier care îți numără toate clipele pe care le mai ai de trăit, iar sângele tău e subțire ca apa și inima atât de fragilă, încât se poate opri și când strănuți. Poți fi fericit până și că e sâmbătă, că e toamnă și că ai un cățel…”  

Citiți trei interviuri cu scriitori importanți despre provocările lumii în care trăim:

David Grossman: De obicei, în viață nu primim o a doua șansă, e marele dar al literaturii – Interviu video (română & engleză)

Mircea Cărtărescu, despre scrierea terapeutică a cărții care l-a vindecat după COVID, despre frici, depresie și pisica oarbă și zen, ca un bătrân chinez – Interviu Video

Ana Blandiana: E de neînchipuit cum Viktor Orban e alături de Putin. Speranța vine de la Chișinău, totul e să reziste Uniunea Europeană Interviu video