Nicolae Ciucă, cea mai probabilă variantă de prim-ministru al PNL (Surse)

Nicolae Ciucă, cea mai probabilă variantă de prim-ministru al PNL (Surse)
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Senatorul PNL Nicolae Ciucă, general în rezervă, va fi, cel mai probabil, varianta de premier pe care liberalii o vor propune astăzi la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, au declarat pentru News.ro surse din conducerea partidului.

Potrivit acestora, varianta Ciucă premier s-a desprins în urma discuţiilor avute miercuri seara de mai mulţi lideri PNL cu preşedintele Klaus Iohannis.

La ora 10:00, liberalii au programată o şedinţă de Birou Politic Naţional (BPN) în care vor oficializa mandatul cu care vor merge la consultările de la Cotroceni de la ora 11:00.

ADVERTISING

Renunţarea la Florin Cîţu vine pe fondul adâncirii crizei politice, suprapuse peste cea sanitară şi a preţurilor la energie, şi în contextul refuzului explicit al USR de a reface coaliţia atât vreme liderul PNL va fi în continuare propunerea de prim-ministru.

Cu un alt premier de la PNL, partidul condus de Dacian Cioloş a spus în repetate rânduri că este gata să se întoarcă la masa negocierilor.

Potrivit surselor citate, la negocierile pentru refacerea coaliţiei va fi discutată şi reîmpărţirea ministerelor între PNL, USR şi UDMR, liberalii fiind extrem de nemulţumiţi de negocierea făcută anul trecut, când portofolii importante precum Transporturile, Dezvoltarea şi Justiţia au fost cedate partenerilor de la USR şi UDMR.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇