Drulă: Să nu uităm cine a declanşat această criză şi de ce suntem în măgăria asta de situaţie – Florin Cîţu şi Klaus Iohannis

Drulă: Să nu uităm cine a declanşat această criză şi de ce suntem în măgăria asta de situaţie – Florin Cîţu şi Klaus Iohannis

Vicepreşedintele USR Cătălin Drulă a afirmat, miercuri seară, că USR şi-a asumat onest că va guverna, într-o perioadă în care niciun alt partid nu a dorit să facă acest lucru. ”Nu vor niciunii să guverneze, n-au vrut nici să guvernăm noi”, a afirmat Drulă, precizând că actuala criză politică a fost creată de Klaus Iohannis şi Florin Cîţu.

”Noi am făcut un gest de responsabilitate – ne-am asumat guvernarea când n-o voia nimeni. La consultările de la Cotroceni n-a propus premier nici PNL, nici PSD. Noi ne-am asumat acest lucru, am mers în mod onest către PNL şi UDMR pentru a reface coaliţia, nu au vrut.

ADVERTISING

Am mers cu un guvern monocolor, am zis: «Trecem iarna, votaţi-ne că ne asumăm». Nu am ales o variantă confortabilă”, a declarat miercuri seară, la B1 TV, Cătălin Drulă.  

Vicepreşedintele USR consideră că actuala criză politică a fost creată de Klaus Iohannis şi Florin Cîţu.  

”Nu vor niciunii să guverneze, n-au vrut nici să guvernăm noi. Am luat act de acest lucru, dar să nu uităm cine a declanşat această criză şi de ce suntem în măgăria asta de situaţie de două luni – Florin Cîţu şi Klaus Iohannis.

ADVERTISING

Nu e niciun motiv rezonabil şi normal la cap să fim în acest punct altul decât acea obsesie cu Congresul PNL pe care trebui să-l câştige Florin Cîţu”, a mai afirmat Drulă.  

Întrebat de ce USR se cramponează de persoana lui Florin Cîţu, Drulă a afirmat: ”Problema cu Florin Cîţu e că face rău României, de asta nu-l vrem pe Cîţu, de asta am plecat din Guvern, că a făcut rău României: A luat 50 de miliarde pe care să le dea mită electorală primarilor, în loc să dea bani Sănătăţii, sau să dea bani pentru căile ferate”.  

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇