Niculescu a încheiat consultările și vede progrese. USR nu vrea PSD, minoritățile susțin acordul pe 6 luni. PACE exclude useriștii și bolojeniștii, Ponta zice că ar putea da voturile decisive (Video)

Niculescu a încheiat consultările și vede progrese. USR nu vrea PSD, minoritățile susțin acordul pe 6 luni. PACE exclude useriștii și bolojeniștii, Ponta zice că ar putea da voturile decisive (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Premierul desemnat Luca Niculescu a încheiat luni o nouă rundă de consultări cu partidele și grupurile parlamentare, în încercarea de a obține sprijinul necesar pentru învestirea Guvernului. El le-a propus un acord politic pentru șase luni, care să cuprindă câteva reforme și obiective prioritare, și spune că discuțiile au avansat față de săptămâna trecută.

Prima întâlnire a fost cu USR, iar la final Niculescu a declarat că s-au făcut progrese și că preferă un guvern politic, care ar avea un sprijin mai puternic în Parlament. Dominic Fritz a anunțat însă că USR nu va vota un guvern cu miniștri PSD și că, dacă nu se poate forma o majoritate, soluția sunt alegerile anticipate.

Discuțiile au continuat cu grupul minorităților naționale, al cărui lider, Varujan Pambuccian, a anunțat că parlamentarii pe care îi reprezintă vor participa la acordul politic pentru șase luni.

La întâlnirea cu PACE – Întâi România, Niculescu a discutat despre relansarea economică și protecția socială. Senatorul Ninel Peia a declarat că grupul este dispus să voteze un guvern politic, dar a pus o condiție: din Executiv să nu facă parte „useriști și bolojeniști”.

ADVERTISING

Ultima întâlnire a zilei a fost cu grupul Uniți pentru România (UPR). Victor Ponta a declarat că parlamentarii grupului ar putea susține învestirea Guvernului Niculescu dacă voturile lor ar fi decisive pentru obținerea majorității. El a avertizat că aceasta este „cam ultima șansă” de a evita o criză politică și mai gravă.

Prima rundă de discuții a avut loc joi, cu PSD, PNL şi UDMR, iar la finalul lor Luca Niculescu s-a declarat încrezător că negocierile pentru formarea noului guvern vor avea un rezultat bun pentru România.

Spotmedia v-a transmis, în format LIVE TEXT, cele mai importante declarații de la negocierile de azi:

  • Ponta promite voturi pentru Niculescu - Victor Ponta a declarat, după întâlnirea cu premierul desemnat Luca Niculescu, că grupul Uniți pentru România (UPR) își dorește învestirea unui guvern cu puteri depline și că va lua o decizie după prezentarea listei miniștrilor. Ponta a declarat că grupul ar putea susține învestirea Guvernului Niculescu dacă voturile parlamentarilor săi ar fi necesare pentru obținerea majorității. O decizie va fi luată după prezentarea listei miniștrilor. „Cred că e cam ultima șansă cea cu Luca Niculescu înainte de a ne sinucide în grup ca țară, ca și clasă politică”, a spus fostul premier. Ponta consideră că Nicușor Dan ar trebui să-i aducă la aceeași masă pe Grindeanu, Bolojan și Kelemen Hunor pentru a găsi un compromis.
  • PACE ar putea vota Guvernul Niculescu, dar pune condiții - Senatorul Ninel Peia a declarat că parlamentarii PACE sunt dispuși să voteze învestirea unui guvern politic, cu condiția ca acesta să adopte măsuri de relansare economică și protecție socială. „I-am spus clar domnului prim-ministru că are susținerea noastră, atât timp cât măsurile de protecție socială vor fi în interesul cetățenilor, iar măsurile de relansare economică vor duce la creșterea economiei”, a spus Peia. Senatorul a susținut că Niculescu s-a arătat deschis inclusiv la reducerea unor taxe, în special pentru tineri. Peia a precizat însă că parlamentarii PACE nu vor susține un guvern din care să facă parte reprezentanți ai USR sau apropiați ai lui Ilie Bolojan. „Nu putem vota un Guvern din care fac parte useriști și bolojeniști. (…) Nu sunt de acord cu un guvern tehnocrat, doar oamenii politici răspund la vot”, a declarat Peia.
  • Niculescu, după întâlnirea cu PACE: Discuții despre economie și protecție socială - La finalul întâlnirii cu grupul parlamentar PACE – Întâi România, premierul desemnat a declarat că discuțiile au vizat programul de guvernare, relansarea economică și măsurile de protecție socială, dar și constrângerile bugetare existente. El a apreciat că întâlnirea a fost „foarte deschisă”.
  • Minorităţile vor să fie parte la acordul propus - După ce a discutat cu minorităţile, Luca Niculescu a spus că îşi doreşte un acord între partidele politice. "Am vorbit şi cu domnul Pambuccian şi grupul minorităţilor naţionale va participa la acest acord”, a declarat premierul desemnat. La rândul lui, liderul grupului minorităţilor, Varujan Pambuccian, a anunţat că parlamentarii din grup vor fi parte a acestui acord. ”Ne dorim să fim parte a acestui efort”, a precizat el. 
  • PSD e pregătit de anticipate - Între timp, social-democrații s-au reunit în ședință pentru a discuta despre modul în care va fi susținut Guvernul Luca Niculescu. Iar la finalul ei, liderul PSD, Sorin Grindeanu, a spus că scenariul alegerilor anticipate pare a fi tot mai real, având în vedere neînțelegerile politice. ”Alegerile anticipate sau acest scenariu, părând a fi unul tot mai real, având în vedere neînțelegerile politice. În acest sens, Biroul Permanent Național a votat azi înființarea unei comisii de analiză a legislației electorale. PSD e pregătit de anticipate, nu e un scenariu pe care să îl dorim”, a spus Grindeanu. Detalii AICI.
  • Fritz, declarații după întâlnirea cu Niculescu - Românii merită un guvern asumat și la vedere, care să aibă un minim de predictibilitate despre ce poate face, a declarat liderul USR, Dominic Fritz, la finalul discuțiilor cu premierul desemnat Luca Niculescu. ”Asta pentru noi înseamnă că avem nevoie de o coerență a programului, nu se poate să promitem să respectăm toate țintele de deficit și traiectoria bugetară a României și să promitem, cum face PSD, tot felul de lucruri și să blocăm orice reformă. Nu vom putea face parte dintr-un guvern care nu își asumă o linie clară, reforme, combaterea creșterii prețurilor și un stat de drept funcțional”, a spus Fritz. El a adus din nou în discuție alegerile anticipate. ”Vedem că s-au îndeplinit toate condițiile puse de Constituție pentru convocarea alegerilor anticipate. Dacă acest guvern nu reușește să formeze o majoritate asumată, cea mai corectă varianta sunt alegerile anticipate. Nu ne este teamă de votul românilor, am ajuns într-un punct în care nu putem avea un guvern care este sâmburele haosului”, a spus el. Detalii AICI.
  • Concluziile după discuțiile cu USR - Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat la finalul discuțiilor cu USR că gândește viitorul guvern pentru un mandat de doi ani, în timp ce un acord politic minimal vizează primele șase luni. El a subliniat că preferă un guvern politic, pentru că are mai multă putere în Parlament. ”Aș prefera un guvern care să fie politic, sau mixt, politic și tehnocrat, pentru că are mai multă putere de a face lucrurile de care este nevoie”, a spus Luca Niculescu. Premierul desemnat a mai afirmat că „s-au făcut progrese față de săptămâna trecută” în negocierile cu partidele. „S-au făcut progrese față de săptămâna trecută. Există partide care spun că vor vota acest guvern, iar discuțiile continuă”, a declarat Luca Niculescu.
Luca Niculescu

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

ADVERTISING
  • Au început discuțiile cu USR - Luca Niculescu a ajuns la sediul USR, unde a fost întâmpinat de președintele partidului, Dominic Fritz.
  • Acord politic pentru șase luni - Premierul desemnat Luca Niculescu a propus partidelor parlamentare încheierea unui acord de susținere pentru șase luni, prin care să fie asumate câteva reforme și obiective prioritare, în încercarea de a debloca negocierile pentru formarea noului guvern. „Am propus să ne gândim la un acord de susținere, șase luni, de exemplu, a unor reforme prioritare și a unor demersuri prioritare pe care le are de făcut România”, a afirmat Luca Niculescu, exprimându-și speranța că partidele vor ajunge la o înțelegere pentru depășirea crizei politice, economice și sociale. Detalii AICI.

*****

Programul de guvernare va fi depus abia joi

Premierul desemnat a anunţat că intenţionează să depună abia joi în Parlament programul de guvernare şi lista de miniştri. El a afirmat că ia în calcul toate variantele de Executiv, de la un guvern tehnocrat la unul politic sau hibrid, și că își dorește o majoritate parlamentară solidă.

Luca Niculescu a explicat că își dorește un guvern care nu doar să obțină votul Parlamentului, ci să poată pune în aplicare reformele necesare și să redea încrederea românilor.

ADVERTISING

În prima zi de negocieri, PSD a pus condiții pentru PNL și UDMR, PNL a anunțat că nu intenționează să intre într-un Executiv alături de social-democrați, dar ar putea acorda votul de învestitură, iar UDMR a anunțat că are deschidere să voteze Guvernul, chiar dacă nu va face parte din el.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google