Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, anunţă că a participat, joi dimineaţă, la „o discuţie informală” cu liderii PNL şi USR, Ludovic Orban şi Dan Barna, şi cu preşedintele executiv PLUS, Dragoş Tudorache, care a avut loc în prezenţa şefului statului, Klaus Iohannis.
„Astăzi dimineaţă, în prezenţa preşedintelui statului, am avut o discuţie informală cu preşedinţii PNL şi USR, Ludovic Orban şi Dan Barna, respectiv cu preşedintele executiv PLUS, Dragoş Tudorache.
Concluzia întâlnirii este că sâmbătă vom iniţia discuţiile oficiale între cele trei partide - PNL, USR-PLUS şi UDMR - în vederea formării unei majorităţi parlamentare şi a guvernării comune", a scris Kelemen Hunor, pe Facebook.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, anunțase că discuţiile încep azi și se vor purta cu USR PLUS, UDMR şi grupul minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor.
„În cadrul reuniunii Biroului Politic Naţional am stabilit partenerii posibili cu care negociem formarea unei majorităţi parlamentare pentru susţinerea Guvernului. Este vorba de USR PLUS, UDMR, de asemenea, vom purta discuţii şi negocieri şi cu grupul minorităţilor din Camera Deputaţilor.
Există şansa de formare a unei majorităţi parlamentare. În baza rezultatelor pe care le avem în acest moment este indicată clar posibilitatea de formare a unei majorităţi. (…) Vor urma paşii de negociere începând de mâine (joi – n.red)”, a spus miercuri Orban, la sediul PNL.