Ludovic Orban a anunţat, întrebat dacă liberalii au validat să fie susţinut pentru preluarea şefiei Camerei Deputaţilor în noul Legislativ, că acest lucru a fost firesc şi că face parte din mandatul acordat de echipa de negociere a PNL cu celelalte partide în vederea formării noului Guvern.
„E în cadrul mandatului acordat de echipe de negociere, dar este firească. Nu a fost propunerea mea. Noi nu am avut majoritate parlamentară în perioada de guvernare. Acum avem posibilitatea să avem, nu e majoritate foarte largă şi va trebuie să existe o conducere foarte serioasă pe orice proiect de act normativ”, a afirmat Ludovic Orban, întrebat miercuri seara la finalul BPN al PNL dacă a fost un vot al liberalilor pentru susţinerea sa în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.
Liderul liberalilor a mai spus că PNL a decis să formeze o echipă de negociere cu celelalte partide în vederea formării unei majorităţi parlamentare care să susţină noul Executiv.
„Am decis formarea unei echipe de negociere care să fie condusă de preşedintele PNL, premierul propus şi vom avea discuţii legate şi de Parlament”, a explicat Orban.
Şi USR-PLUS are vrea să revendice şefia Camerei Deputaţilor pentru Dan Barna.
Conducerea PNL a decis să susţinerea unei coaliţii de guvernare cu USR-PLUS şi UDMR. Liberalii vor discuta în acest sens şi cu reprezentanţii minorităţilor din Camera Deputaţilor.
BPN al PNL a mai validat, miercuri seara, ca Florin Cîţu să fie propunerea de premier în noul Guvern.
Cîţu a mai fost desemnat premier de către şeful statului, pe 26 februarie, însă acesta şi-a depus mandatul şi astfel votul de învestitură pentru Guvern în Parlament nu a mai fost dat.