Iohannis anunță programul pe care îl are vineri cu regele Charles

Iohannis anunță programul pe care îl are vineri cu regele Charles

Administrația Prezidențială a anunțat că preşedintele Klaus Iohannis îl primeşte vineri, la ora 15:30, la Palatul Cotroceni, pe regele Charles al III-lea, care vine într-o vizită privată în România.

În cadrul primirii oficiale va avea loc şi o întâlnire cu autorităţile statului, reprezentanţii societăţii civile şi Corpul Diplomatic, în care va fi susţinută o alocuţiune, potrivit programului transmis de Cotroceni.

Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Andrew Noble, a declarat recent că este prima dată când un monarh al Regatului Unit vizitează ţara noastră.

ADVERTISING

„Se îndeplinesc 25 de ani de când regele nostru a vizitat România pentru prima dată, în 1998, şi va fi pentru prima dată când un monarh britanic vizitează România, dar de această dată va fi o vizită privată, ca marea parte a vizitelor pe care cel care era atunci prinţul de Wales le-a avut în România.

Înţelegem ce înseamnă o vizită privată: ca de fiecare dată, se va întâlni cu preşedintele, ca gest de curtoazie. După ce va fi fost la Cotroceni, restul vizitei va avea caracter privat.

Este cunoscut că are diverse proiecte în care s-a implicat de-a lungul anilor şi vizitele private, de obicei, includ acest tip de demersuri şi mă aştept să existe aşa ceva, cu această ocazie, dar vor fi întâlniri private", a spus Noble.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Regele Charles este un mare prieten al României, fiind prezent, din 1998 încoace, aproape în fiecare an în ţara noastră, iar în Marea Britanie, Familia Regală a României participă anual la vizite publice sau oficiale.

Charles deţine două proprietăţi în România: una în Valea Zălanului (judeţul Covasna), care este deschisă turiştilor, şi o alta în satul Viscri (judeţul Braşov).

Ultima dată a fost în România anul trecut, în luna mai, când a lansat, la Sibiu, cel mai mare proiect transfrontalier de reîmpădurire din Europa.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇