Derapajul legionar sau discipolii, adevărata lui operă? Pe cine a iubit Nae Ionescu mai mult - Interviu

Derapajul legionar sau discipolii, adevărata lui operă? Pe cine a iubit Nae Ionescu mai mult - Interviu

Ori de câte ori despre Nae Ionescu se vorbește ca despre mentorul extraordinar al generației interbelice, cineva amintește că avem în față un ideolog al Mișcării Legionare. Cum a ajuns Nae Ionescu atât de controversat și care sunt tușele umane din biografia lui, care i-au marcat viața și, în cele din urmă, moartea prematură, la 49 de ani?

Nae Ionescu rămâne, până la final, un seducător, și în viața publică, și în cea privată. De iubit însă, s-a iubit pe sine prea mult, spune Tatiana Niculescu, în acest interviu acordat Spotmedia.ro.

Tatiana Niculescu este scriitoare, autoare a biografiilor istorice Regele și Duduia. Carol II și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee (bestseller Humanitas 2019); Ei mă consideră făcător de minuni. Viața lui Arsenie Boca (Humanitas 2018); Mistica rugăciunii și a revolverului. Viața lui Corneliu Zelea Codreanu (bestseller Humanitas 2017); Mihai I, ultimul rege al românilor (Humanitas 2016); Regina Maria. Ultima dorință (Humanitas 2015, 2016, 2018, 2020).

A debutat în literatură cu romanul Spovedanie la Tanacu (Humanitas 2006), urmat de Nopțile Patriarhului, Povestea domniței Marina și a basarabeanului necunoscut, Tăierea fecioarelor.
(Humanitas 2019).

Tatiana Niculescu, dintre toate personajele României, de ce tocmai Nae Ionescu? Biografia aceasta urmează celor ale lui Carol II și Elena Lupescu, Zelea Codreanu, Mihai I, Arsenie Boca. Nu e întâmplătoare alegerea sau nu pare. Au trimis aceste personaje unul la celălalt?

Într-adevăr, așa stau lucrurile. Scriu de câțiva ani biografii interbelice și, de fiecare dată, aluziv sau explicit, în memoriile, jurnalele, scrisorile, documentele de arhivă pe care le citeam ca să mă documentez pentru celelalte cărți, dădeam și de Nae Ionescu.

El face parte din harta vieților interbelice, pe care m-am apucat s-o construiesc așa cum o înțeleg eu. Deci nu putea să lipsească.

Întâmplarea face ca această biografie să fi apărut în acest an, când se împlinesc 130 de ani de la nașterea lui și 80 de ani de la moartea lui.

Cu Nae Ionescu s-a petrecut în anii 1990 cam ce s-a petrecut cu interbelicul în general, considerat vârsta de aur a României o bună perioadă, după care a fost demitizat. Cum stăm cu raportarea la Nae Ionescu? Ce s-a cernut astăzi: figura de profesor colosal, care a creat o generație de discipoli, sau derapajele de dreapta, apropierea de Mișcarea Legionară? Care e mitul cel mai puternic care s-a prezervat despre Nae Ionescu?

Probabil că mitul care stăruie în bună măsură în imaginarul nostru colectiv este legat de mentorul unei generații excepționale din cultura română, dar despre care trebuie vorbit în șoaptă, pentru că asperitățile lui biografice trebuie netezite și interpretate în cheia unei excepționale vocații intelectuale.

Sigur, hagiografii lui Nae Ionescu ne spun că a fost aproape un sfânt, iar detractorii lui ne spun că a fost un individ sulfuros și un farseur de anvergură.

Până în 1990, așa cum știți, despre Nae Ionescu nu se scria și nu se vorbea. Era clasat ca legionar.

După 1990, a fost recuperat, profilul lui a început să fie nuanțat, dar tot stârnește pasiuni adverse.

Interesant mi se pare că iradierea personalității lui nu numai că nu s-a stins, dar a creat epigoni în zilele noastre. Unii dintre ei sunt caricaturali și lui Nae Ionescu i-ar fi fost rușine cu ei, alții sunt mai izbutiți.

Pot fi recunoscuți după discursul militant care unește, uneori prin recurs la un jargon teologico-intelectual rafinat, națiunea și politica de religie.

Pe de altă parte, cred că majoritatea tinerilor nici n-au auzit de Nae Ionescu. M-aș bucura să citească această carte care nu vrea să apere nici o teză, ci doar să înțeleagă un om și o epocă.

Ați ales pentru carte un fragment din volumul lui Mihai Sebastian, De două mii de ani: „Mi-e greu să înțeleg nu gândirea lui Ghiță Blidaru și nici viața lui, ci gândirea și viața lui la un loc. Mi se par atât de contrazicătoare!” . Cartea asta a lui Sebastian a intrat în lume cu prefața lui Nae Ionescu, una în termenii ideologiei de extremă-dreapta. Dar îi dați și o intepretare umană acesteia. Era Nae Ionescu, în pofida figurii lui puternice în epocă, un om complexat?

Trebuie spus că De două mii de ani este un roman autobiografic în care figura lui Nae Ionescu e pregnant recognoscibilă și în care Mihail Sebastian inserează scene reale, conversații cu profesorul lui și gânduri despre el care revin și în Jurnal.

Prefața lui Nae Ionescu la acest roman răspunde, de fapt, unei provocări a lui Sebastian. Se știa din propriile mărturisiri făcute mai în glumă, mai în serios, că lui Nae Ionescu nu-i plăcea numele lui. I se părea din cale-afară de banal măsurat cu ambițiile lui profesionale și politice.

Or, Sebastian își permite să-l boteze în roman Ghiță Blidaru: nu mai este un nume comun, dar este un nume cu totul jignitor, cu conotații deloc flatante. Nae îi răspunde în prefață concitadinului său – erau brăileni amândoi - invocând adesea numele evreiesc al lui Sebastian, Iosif Hechter.

E un fel de a-i bate obrazul, spunându-i “ce ție nu-ți place, altuia nu face…” sau “las’ că te-nvăț eu minte!” Dar în atmosfera marcată din ce în ce mai mult de antisemitism în care apare prefața, ciorovăiala lor capătă cu totul alte dimensiuni și semnificații.

Un intelectual charismatic, urmat de discipoli de felul lui Mircea Eliade, și totuși fără operă. De ce? Nu avea consistență sau își irosea inteligența?

Adoratorii lui Nae Ionescu vă vor contrazice, invocând cursurile lui stenografiate, apoi redactate și tipărite mai întâi de discipoli și apoi, în zilele noastre, de specialiști care și-au consacrat viața scoaterii lor la lumină.

E drept însă că, în timpul vieții, la insistențele lui Mircea Eliade, Nae Ionescu a publicat un singur volum, și acela o antologie de articole publicate deja în presa vremii: Roza vânturilor.

Trebuia neapărat să lase în urmă un sistem filozofic? Faptul că nu l-a lăsat înseamnă că nu avea consistență sau că se irosea? Nu cred. A murit tânăr, la 49 de ani. De-abia de atunci încolo ar fi putut, poate, să închege o operă. În plus, era atras de putere în toate formele ei.

Părerea mea și concluzia cărții Seducătorul domn Nae... este că adevărata lui operă au fost discipolii lui.

Seducător în viața publică, dar și în cea personală. Infidel, în egală măsură. A iubit pe cineva până la capăt, putem spune despre o femeie că a fost femeia vieții lui?

Dacă i-am face azi un profil psihologic, Nae Ionescu s-ar încadra, cel mai probabil, în tipologia narcisistului. E o categorie specifică intelectualului strălucit, seducător, care suferă de un anume complex de superioritate în epoca lui.

Am crezut un timp că a iubit-o cândva pe soția lui, Elena-Margareta. Dar punând cap la cap amintirile contemporanilor despre el, scrisori de ale lui, mărturii deopotrivă ale prietenilor și dușmanilor, și privindu-l cu detașarea pe care ne-o dă îndepărtarea în timp, nu cred că Nae Ionescu a iubit cu adevărat pe cineva.

Se iubea prea mult pe sine însuși.

Tatiana Niculescu, aveți sentimentul unui demiurg atunci când scrieți biografii? Ca și cum lupa pusă pe un detaliu sau altul dă alt sens vieții celui investigat?

N-am sentimentul unui demiurg, am - și am mai spus asta cred – sentimentul unui arheolog sau al unui detectiv care reconstruiește “un caz”, o viață, o epocă, pornind de la fragmente răsfirate, de la detalii care pot părea insignifiante, de la “cioburi” prăfuite, de la deducții care ulterior se dovedesc certitudini, de la mărturii care trebuie confruntate cu alte mărturii...

Scrisul unei biografii care se sustrage romanțării evitând și jargonul discursului istoric e o muncă migăloasă, care își are bucuriile și disperările ei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇