Deputații au decis: Guvernul poate da ordonanțe simple și în vacanța parlamentară. Legea trebuie promulgată de Iohannis

Deputații au decis: Guvernul poate da ordonanțe simple și în vacanța parlamentară. Legea trebuie promulgată de Iohannis
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe simple pe perioada vacanţei parlamentare, în luna ianuarie. Legea merge la promulgare.

Este vorba despre ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, în perioada cuprinsă între încheierea celei de-a doua sesiuni ordinare a anului 2021 şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului în prima sesiune ordinară a anului 2022.

Astfel, Guvernul va putea emite ordonanţe simple în următoarele domenii: finanţe şi economie; dezvoltare, lucrări publice şi administraţie; afaceri interne; agricultură şi dezvoltare rurală; transporturi şi infrastructură; sănătate; cercetare, inovare şi digitalizare; cultură, tineret şi sport, fonduri europene, precum şi prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege.

ADVERTISING

Proiectul adoptat de către deputaţii face referire şi la domeniul energetic, respectiv „modificarea şi completarea Legii nr. 121/2014 privind eficienţa energetică şi completarea cadrului legal de promovare a utilizării energiei din surse regenerabile şi modificarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie”.

Actul normativ mai vizează reglementarea fondului de ameliorare cu destinaţie silvică prin finanţarea studiilor care stau la baza procedurii de evaluare strategică de mediu pentru Amenajamentele silvice.

ADVERTISING


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇