Deputat PNL: Decât să plece USR-PLUS din coaliţie şi să se destrame totul, mai bine pleci tu din Guvern, Florine

Deputat PNL: Decât să plece USR-PLUS din coaliţie şi să se destrame totul, mai bine pleci tu din Guvern, Florine

Deputatul liberal Alexandru Kocsis a declarat, miercuri seară, că PNDL este foarte important pentru PNL, partid care are peste o mie de primari, dar asta nu înseamnă că poate fi utilizată politica pumnului în gură.

”Da, Planul Naţional de Investiţii este foarte important pentru Partidul Naţional Liberal. Da, avem 1.230 de primari şi o responsabilitate mare faţă de comunităţile care ne-au acordat încrederea. Da, comunităţile locale mici au nevoie de acces la finanţare pentru a se dezvolta. Asta nu înseamnă că sunt de acord cu politica pumnului în gură practicată de Florin Cîţu”, a scris, miercuri seară, pe Facebook, deputatul Alexandru Kocsis.  

ADVERTISING

Acesta afirmă că, într-o coaliţie, ”deciziile trebuie luate prin consens”.  

”Atât timp cât Ministerul Justiţiei nu a dat aviz negativ pentru Planul Naţional de Investiţii înseamnă că încă se putea negocia pentru a găsi un numitor comun. Un lider, şef, ce o fi el, care procedează ca Florin Cîţu în seara aceasta, nu merită să conducă nimic. Omul nu pricepe politica, nu respectă nimic şi pe nimeni. Un asemenea om nu mă reprezintă şi nu vreau să vorbească şi să ia decizii în numele meu”, a mai scris deputatul.  

ADVERTISING

Acesta i-a transmis şi un mesaj direct premierului: ”Decât să plece USR-PLUS din coaliţie şi să se destrame totul, mai bine pleci tu din Guvern, Florine”.  

Toate informațiile despre scandalul care aruncă România în criză politică:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇