Cu câteva zile înainte de campania electorală, Primăria lui Daniel Tudorache dă 25.000 de euro ca să își facă revistă. Clotilde Armand depune plângere la Parchet și AEP

Cu câteva zile înainte de campania electorală,  Primăria lui Daniel Tudorache dă 25.000 de euro ca să își facă revistă. Clotilde Armand depune plângere la Parchet și AEP
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primăria Sectorului 1 cheltuiește peste 25.000 de euro ca să scoată, în zilele următoare, o revistă. Scopul publicației este să le prezinte cetățenilor din sector investiții ale administrației lui Daniel Tudorache, edil care candidează pentru un nou mandat.

Primăria Sectorului 1 a atribuit pe 31 iulie 2020, prin încredințare directă, biroului din România al companiei Chelgate LTD un contract pentru ”servicii de redacție, editură, tipărire și înfoliere a Buletinului Informativ al Sectorului 1”.

Valoarea contractului este de 123.000 de lei (puțin peste 25.000 de euro).

Ce este acest buletinul informativ și de ce e nevoie de așa ceva acum, în Sectorul 1?

ADVERTISING

La solicitarea SpotMedia.ro, primarul Daniel Tudorache a precizat că buletinul informativ este, de fapt, revista sectorului.

Tudorache susține că a încercat de ani buni să continue tradiția unei reviste pe care a lansat-o Andrei Chiliman, dar că până acum n-a reușit. Prin 2017 a lansat și o licitație pentru a găsi o firmă care să editeze o revistă a primăriei.

Procedura a fost câștigată de Ringier. Dar grupul n-a semnat contractul și n-a editat revista Sectorului 1. La acel moment, Ringier a transmis că i se pare mult mai important să își păstreze reputația de nonpartizanat a publicațiilor sale decât să câștige circa 2,7 milioane de euro ca să tipărească revista unei primării de sector.

ADVERTISING

Daniel Tudorache susține că a încercat și ulterior să scoată revista sectorului, dar tot n-a reușit.

”Am căutat tot felul de soluții pentru a-i informa pe cetățeni cu tot ceea ce se intâmplă cu Covidul ăsta și cu Centrul Multifuncțional Caraiman. Că de fapt asta e problema. Am investit mult în Centrul Multifuncțional Caraiman și multă lume nu știe despre existența sa și despre serviciile gratuite pe care le oferă. Și așa s-a luat decizia să se informeze cetățenii”, a precizat Daniel Tudorache.

Cu alte cuvinte, dacă n-a reușit să încheie contract pe termen lung cu firme ca să scoată revista primăriei, Daniel Tudorache a ales un contract prin încredințare directă, pentru a tipări măcar un număr din această publicație, chiar înainte să înceapă campania electorală.

ADVERTISING

În anunțul de atribuire din Sicap se menționează că revista va conține materiale jurnalistice diverse... din genuri diverse.

”(...) de exemplu, luările de poziție ale unor factori de decizie în ceea ce privește proiectele locale vor fi incluse în cadrul unor interviuri, reprezentările grafice pot fi făcute sub forma unui infografic, iar relatările detaliate care cuprind declarații, portrete și alte profiluri pot fi făcute în cadrul unui reportaj etc.”, se arată în anunțul de atribuire.

anunt-atribuire-realizare-revista-Sectorului-1
Fragment din anunțul de atribuire a contractului de peste 25000 de euro pentru tipărirea revistei Sectorului 1

În același anunț se menționează și că orice propune Cheldate LTD va trebui aprobat de Primăria Sectorului 1.

”Dacă mă întrebați despre continuțul revistei, nu știu. Cred că Biroul de Presă (al Primăriei Sectorului 1 - n.red.) se ocupă de asta”, a precizat primarul Sectorului 1 pentru SpotMedia.ro.

L-am mai întrebat pe Daniel Tudorache dacă știe când va apărea revista. Și dacă nu cumva momentul ales pentru tipărirea acesteia are de-a face cu alegerile locale din 27 septembrie, la care candidează.

Primarul Sectorului 1 a spus susținut că nu scoate revista din interes electoral.

La solicitarea SpotMedia.ro, directorul Chelgate LTD România, Mirela Meiță, a precizat că revista va apărea săptămâna viitoare, nu în perioada campaniei electorale (28 august – 27 septembrie).

Tot directorul Cheldate LTD România a susținut că revista Sectorului 1 n-ar urma să conțină informații de natură electorală.

”Veți vedea din materialele editoriale și ce conțin... Eu spun că nu este cazul”, a precizat directorul Chelgate LTD România pentru SpotMedia.ro.

Rămâne să vedem ce conține, de fapt, revista sectorului. Ea va avea 28 de pagini și va fi livrată în 100.000 de exemplare înfoliate, pe care Primăria le va trimite, probabil, către fiecare locuință din sector.

Clotilde Armand (USR): Se cheltuiesc ilegal bani publici. Voi depune plângere la Parchet și AEP

Eurodeputatul Clotilde Armand (USR) care candideaza, de asemenea, la funcția de primar al Sectorului 1, a transmis, printr-o postare pe rețelele de socializare, că, din punctul său de vedere, Daniel Tudorache cheltuiește ilegal bani publici, în scop electoral.

În consecință, Armand anunță că va depune o plângere la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) și la Procuratură, în acest caz.

Citește și:

Capitala rechinilor imobiliari: Bucureștenii se luptă cu Primăria Sectorului 1 pentru spațiu verde și aer curat. Aranjamentul financiar pentru realizarea PUZ ridică mari semne de întrebare (Document)

Merită să fii primar? Declarații de avere. Episodul 2 - Care e cel mai bogat edil de sector și care zice că n-a pus nimic deoparte în 30 de ani


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇