Clotilde Armand rămâne pe primul loc la Sectorul 1, la un procent în faţa lui Tudorache - date parțiale BEC

Clotilde Armand rămâne pe primul loc la Sectorul 1, la un procent în faţa lui Tudorache - date parțiale BEC
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Candidatul susţinut de PNL şi USR PLUS la Primăria Sector 1, Clotilde Armand, se menţine pe primul loc la alegerile locale cu 41,02% din voturi, la diferenţă mică de candidatul PSD, Daniel Tudorache, care are 39,79%, potrivit datelor parţiale centralizate de BEC, până marţi la ora 12:00, după numărarea a 95,55% dintre voturi.

Dosar penal pentru falsificarea de documente și evidențe electorale la Sectorul 1: Poliţia precizează că omul PSD căra 473 de procese verbale

La Sectorul 3, după numărarea a 96,67% dintre voturi, Robert Negoiţă a obţinut 43,77%, Adrian Moraru (PNL - USR PLUS) - 28,43%, iar Aurelian Bădulescu (PSD) - 13,72%.

ADVERTISING

Restul sectoarelor

La sectoarele 2, 4, 5 şi 6, datele au rămas neschimbate faţă de ora 9:00.

Astfel, la Sectorul 2, după centralizarea a 97,55% dintre voturi, Radu Mihaiu (susţinut de PNL şi USR PLUS) are 36,91%, Dan Cristian Popescu (PSD) - 31,50%, iar Neculai Onţanu (Alianţa ADER PPU-SL) - 14,06%.

După numărarea a 98,09% dintre voturi, la Sectorul 4, Daniel Băluţă(PSD) a obţinut 57,03%, iar Simona Spătaru (PNL - USR PLUS) - 29,88%.

La Sectorul 5, după numărarea a 97,30% dintre voturi, Cristian Popescu Piedone are 28,08%, Daniel Florea (PSD) - 25,64%, iar Cristian Băcanu (PNL - USR PLUS) - 25,24%.

ADVERTISING

La Sectorul 6, unde s-au centralizat 98,12% dintre voturi, Ciprian Ciucu a luat 43,40%, Gabriel Mutu (PSD) - 34,56% şi Ştefan Florescu (PMP) - 7,68%.

Procentele la PMB

Şi la Primăria Capitalei, procentele candidaţilor Nicuşor Dan şi Gabriela Firea au rămas neschimbate faţă de ora 9:00, după numărarea a 97,70% dintre voturi.

În acest sens, candidatul independent Nicuşor Dan, susţinut de PNL şi USR PLUS, se menţine la 42,78% dintre voturi pentru funcţia de primar general al Capitalei, iar Gabriela Firea, candidatul PSD la 37,99%. Traian Băsescu, candidatul PMP, aflat pe locul al treilea, are în continuare 10,98%.

ADVERTISING

Au fost numărate 97,46% din voturi. Nicușor Dan își păstrează avansul în fața Gabrielei Firea, Băsescu are peste 10%

Vezi toate știrile despre rezultatele alegerilor locale


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇