Cîţu, întrebat dacă Ghinea poate rămâne interimar: Vom vedea, voi lua o decizie la un moment dat. Am colaborat foarte bine cu domnia sa

Cîţu, întrebat dacă Ghinea poate rămâne interimar: Vom vedea, voi lua o decizie la un moment dat. Am colaborat foarte bine cu domnia sa

Premierul Florin Cîţu a declarat, întrebat dacă Cristian Ghinea ar putea rămâne interimar la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, că va lua o decizie la un moment dat, menţionând însă că şi el a fost implicat în realizarea PNRR încă de la început.

„Am fost implicat din primul moment în ceea ce priveşte PNRR, vom vedea, voi lua o decizie la un moment dat”, a afirmat el.

Întrebat dacă a încercat să îl facă pe Ghinea să se răzgândească, premierul a precizat că a discutat cu acesta despre PNRR.

ADVERTISING

"Au fost detalii pe care le-am agreat, au fost comentarii pe care a trebuie să le trimitem înapoi Comisie Europene. Discutăm încă şi astăzi, se negociează. Eu am spus doar că am colaborat foarte bine cu domnia sa, îmi pare rău că pleacă, dar demisia e o decizie unilaterală, nu am ce să zic aici", a declarat Cîţu.

Cristian Ghinea, ministrul demisionar al Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, a explicat marți ce se va întâmpla cu Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), odată cu plecarea sa din Executiv.

ADVERTISING

Ghinea spune că ar fi bine dacă interimatul ar fi preluat de premierul Florin Cîțu, așa cum a apărut pe surse această informație.

„Cu premierul Florin Cîțu am stabilit mai multe detalii, oamenii cheie din PNRR care ar trebui să rămână, i-am propus continuitate, a acceptat. Îi știe și el pentru că a lucrat și el cu ei. Atunci nu ar trebui să se intâmple nimic (cu PNRR - n.red.).

Practic, dacă mai sunt întrebări de ultima oră de la Comisia Europeană știu oamenii să răspundă. Oricum îl consultam pe premier, deci faptul că preia interimatul e foarte bine. Are echipa care poate să-l continue, dar nu cred că se mai poate întâmpla nimic pe acest subiect, decât să primim vestea bună că va fi aprobat”, a declarat Cristian Ghinea, după ce marți dimineață și-a depus demisia din funcția de ministrul al Investițiilor.

ADVERTISING

Miniștrii USR PLUS și-au depus demisiile, marți dimineață, după cum a anunțat Dan Barna încă de luni seara.

Iată și reacțiile din scena politică după anunțul demisiilor miniștrilor USR PLUS:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇