Premierul Marcel Ciolacu l-a primit, vineri dimineaţă, la Palatul Victoria, pe omologul său din Bulgaria, Nikolai Denkov.
La finalul discuţiilor, cei doi au făcut declaraţii pentru presă, despre cooperare şi dialog pe diverse teme, de la un nou pod la Giurgiu până la cum facem să intrăm în Schengen.
Însă nimic nu a atras atenţia în afirmaţiile premierului român, cu excepţia modului cum i s-a adresat direct lui Denkov, la finalul discursului, pentru a sublinia că abia a devenit şi el şef de guvern şi deja "a intrat în foc".
"Închei prin a spune că ţările noastre au foarte multe lucruri în comun. Dar mai este un aspect care va întări cu siguranţă legăturile noastre.
Dragă Nikolai, amândoi suntem prim-miniştri de puţină vreme. Nu ştiu cum e la dumneavoastră, însă eu n-am avut parte de nicio lună de graţie. Am intrat direct în foc, însă nu mă plâng, nici nu am fost silit de către nimeni şi mai ales ştiu că întotdeauna focul căleşte!”, a spus Ciolacu, citat de News.ro.
În plus, Marcel Ciolacu a precizat că este extrem de onorat ca premierul Bulgariei a decis să facă prima vizită bilaterală în România, după preluarea funcţiei.
”Discuţiile noastre au atins domenii de impact pentru cetăţenii noştri, precum transporturile sau energia. Vreau să semnalez interesul arătat de ambele părţi pentru implementarea proiectului european care va asigura o Dunăre navigabilă precum şi pentru construirea unui al doilea pod rutier Giurgiu -Ruse”, a mai afirmat premierul României.