Ce ar face Elena Lasconi în primele 100 de zile de mandat, dacă ar ajunge la Cotroceni (Video)

Ce ar face Elena Lasconi în primele 100 de zile de mandat, dacă ar ajunge la Cotroceni (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Elena Lasconi, preşedinta USR, candidată la alegerilor prezidenţiale, şi-a prezentat într-o conferinţă de presă planul pentru primele 100 de zile de mandat la Cotroceni. Pe lângă priorități, a spus că va depune jurământul de preşedinte al României atât în faţa Parlamentului, cum prevede legea, cât şi în faţa cetăţenilor, în Piaţa Universităţii.

LIVE

Sunt aici ca să vă asigur că sunt schimbarea pe care o așteptăm noi toți, oamenii de bună credință!CMF: 31240009

Publicată de Elena Lasconi pe Vineri, 22 noiembrie 2024

Iată care sunt prioritățile:

  • Transparentizarea cheltuielilor Administraţiei Prezidenţiale

Transparentizarea cheltuielilor Administraţiei Prezidenţiale este primul lucru pe care Elena Lasconi îl va face în calitate de preşedinte al României, ca prim pas şi în reformarea interacţiunii cu cetăţenii, arată USR. „Vreau ca oamenii să simtă că au în preşedinte cel mai important partener, care le ascultă problemele şi încearcă să le rezolve.

După zece ani în care preşedintele Klaus Iohannis a secretizat cheltuielile legate de deplasări cu avioane de lux şi în hoteluri scumpe pe bani publici, este nevoie de o schimbare la Palatul Cotroceni.

ADVERTISING

Această schimbare trebuie să se reflecte şi în relaţia preşedintelui cu presa. Vă promit astăzi, aici, că voi organiza periodic conferinţe de presă, că nu voi călca în picioare instituţia purtătorului de cuvânt, că voi veni în faţa oamenilor să explic de fiecare dată când e necesar”, a declarat Elena Lasconi.

  • Mecanism de feedback și raport anual pentru cetățeni

Planul Elenei Lasconi pentru primele 100 de zile de mandat la Cotroceni mai presupune instituirea unui mecanism de feedback cu privire la funcţionarea tuturor instituţiilor publice, precum şi a unui raport anual către cetăţeni.

„Ca preşedinte, vreau să construiesc o ţară în care oamenii să fie respectaţi, acesta este obiectivul meu. Este important să ştim cum sunt trataţi în spitale, în şcoli, la primărie, la direcţiile ANAF, în tribunale, dacă cineva le cere şpagă. Cetăţenii trebuie să poată spune ce nu funcţionează, ce a mers prost la spital, la poliţie, la şcoală. Procedurile greşite trebuie schimbate şi oamenii care greşesc înlocuiţi.

ADVERTISING

O altă premieră pentru România va fi scrisoarea anuală pentru toţi românii, în care le voi explica ce a făcut statul cu taxele pe care fiecare om le-a plătit: câte investiţii s-au făcut, câte spitale s-au renovat, câte şcoli noi s-au construit, câte drumuri au fost construite. E nevoie de mai multă transparenţă în relaţia dintre stat şi cetăţeni”, afirmă Elena Lasconi.

Atât mecanismul de feedback, cât şi scrisoarea anuală către cetăţeni au fost deja implementate de Elena Lasconi, cu succes, ca primar la Câmpulung, şi ele vor fi extinse la nivel naţional ca semn al transparenţei şi funcţionării statului în slujba oamenilor.

  • Întărirea DNA

Elena Lasconi arată că va milita în primele 100 de zile de mandat pentru întărirea DNA, astfel încât să fie continuată lupta anticorupţie, iar prima şedinţă a CSAT va fi dedicată combaterii fenomenului drogurilor, destructurării reţelelor de traficanţi şi protejarea victimelor.

ADVERTISING

„Voi merge în Parlament să cer corectarea legilor Justiţiei, ca să întărim DNA şi să îi redăm competenţele de a ancheta corupţia din Justiţie. Îmi doresc ca DNA să facă din nou treabă şi să prindă corupţii.

Dacă nu se apucă de treabă, nu voi mai prelungi mandatele şefilor de la conducere şi voi cere de la ministrul Justiţiei alte propuneri, făcute după interviuri pe bune şi după consultarea asociaţiilor de magistraţi şi a societăţii civile care au luptat pentru independenţa Justiţiei, nu pentru baronizarea ei”, precizează Elena Lasconi.

  • Jurământul, în Piața Victoriei

O altă promisiune anunţată de Elena Lasconi este aceea că va depune jurământul de preşedinte al României atât în faţa Parlamentului, cum prevede legea, cât şi în faţa cetăţenilor, în Piaţa Universităţii, în semn de respect faţă de cei care şi-au dat viaţa în 1989 pentru ca noi să avem libertate.

„Voi fi un preşedinte printre oameni, un preşedinte care uneşte toţi românii. Nu voi fugi de cetăţeni, nu voi fugi de presă. Voi asculta care sunt problemele oamenilor şi voi lucra alături de guvern pentru a găsi soluţii.

Eu nu voi pleca în vacanţe de lux pe banii românilor, ci voi negocia cu toată forţa pe plan extern pentru ţara noastră şi voi lucra cu guvernul pentru a avea o Românie prosperă.

Iar prima vizită în calitate de preşedintă a României va fi în Republica Moldova, pentru a discuta cu Maia Sandu. Maia Sandu este o femeie puternică, un preşedinte care şi-a pus ţara pe direcţia spre Vest şi e categorică în alegerea drumului de parcurs al fraţilor noştri de peste Prut. Vreau să îi arăt Maiei Sandu că nu e singură în acestă luptă, vreau să învăţ din experienţa ei”, declară Elena Lasconi.

  • Nu pot ei combina cât puteți voi vota!

Candidata USR la preşedinţie a mulţumit, totodată, tuturor celor care şi-au arătat public susţinerea.

„Ştiu că atât de mulţi oameni îşi pun speranţa în mine, ştiu că atât de mulţi oameni care s-au săturat de aroganţă, de combinaţii, de decizii luate la nivel înalt doar în interesul unora şi aşteaptă o schimbare.

Sunt aici ca să vă asigur că sunt schimbarea pe care o aşteptăm noi toţi, oamenii de bună credinţă. Un preşedinte al oamenilor, nu al găştilor, nu al combinaţiilor!

Dar, pentru asta trebuie să fim uniţi! Putem să stricăm blatul PSD în această duminică, la vot! Nu pot ei combina, cât puteţi voi vota!”, a afirmat Elena Lasconi.

Îi rog pe românii din diaspora să meargă la vot, să dea o șansă pentru o Românie pentru toți, nu doar pentru unii!

Ca președinte, vreau să construiesc o țară în care oamenii să fie respectați, acesta este obiectivul meu. Românii merită să fie tratați cu respect de instituțiile statului, nu alungați din țară. Îi rog pe românii din diaspora să meargă la vot, să dea o șansă pentru o Românie pentru toți, nu doar pentru unii.#elenalasconiCMF: 31240009

Publicată de Elena Lasconi pe Vineri, 22 noiembrie 2024

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇