Budăi și Boloș dau explicații la Bruxelles despre pensiile speciale: „Nu putem face nici la stânga, nici la dreapta”

Budăi și Boloș dau explicații la Bruxelles despre pensiile speciale: „Nu putem face nici la stânga, nici la dreapta”

Ministrul Muncii Marius Budăi a ajuns, luni, la Bruxelles, unde vor începe negocierile cu oficialii Comisiei Europene pe tema reformării sistemului de pensii din România, în cadrul Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

El a declarat pentru Agerpres că discuţiile, care vor viza şi pensiile speciale, vor avea loc în baza ultimului raport întocmit de specialiştii de la Banca Mondială.

„Va fi o primă discuţie pe sistemul de pensii după ce s-a primit raportul de la Banca Mondială pe amendamentele aprobate de Senat. Sunt discuţii obişnuite şi permanente. Nu se va stabili acum nimic. Nu vii de la o primă întâlnire cu răspunsuri", a afirmat Budăi.

El e însoțit și de ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, care a precizat la rândul său că primele discuții despre PNRR cu reprezentanții Comisiei vor avea loc marţi și abia mâine după-amiază „vom ști mai multe".

ADVERTISING

„Mâine avem întâlnirea cu Comisia Europeană pentru ceea ce înseamnă Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, atât pentru cererea de plată numărul II, cât şi pentru cererea de plată numărul III, în special pentru componenta de lege privind pensiile speciale şi de lege privind guvernanţa corporaţiilor de stat. Astăzi, întâlnirea este pe Politica de Coeziune, după-masă, pentru a lămuri problemele legate de continuarea proiectelor de investiţii din vechea perioadă de programare - noua perioadă de programare. Deci, mâine, de la ora 16:00, vom şti mult mai multe.

Aşa cum am precizat de fiecare dată, pentru cererea de plată numărul II, într-adevăr, avem această problemă cu cele două jaloane care ţin de domeniul energiei, pentru care noi am făcut dovada că jalonul este îndeplinit, însă, din punct de vedere procedural, constatările autorităţii de audit sunt încă în subiect de dezbatere cu Comisia Europeană şi vom vedea mâine ce informaţii suplimentare vom avea", a spus Marcel Boloş, la Digi 24.

ADVERTISING

Primul obiectiv e să nu pierdem banii din PNRR

Boloş a precizat că reformele trebuie realizate cu respectare cerinţelor din PNRR, pentru a nu fi respinse de către CE, iar România să piardă banii din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Liberalul a adăugat că la această renegociere a jalonului din PNRR privind pensiile speciale vor fi discuţii cu specialiştii CE şi cu privire la înlocuirea acelui plafonul de 9,4% din Produsul Interne Brut (PIB) pentru pensii, relatează News.ro.

„În principal presupun ca la cheltuielile cu pensiile să avem posibilitatea aceasta de ajustare a acestei categorii de cheltuieli în funcţie de cum au loc evoluţiile indicatorilor la nivel macroeconomic, în special în ceea ce priveşte rata inflaţiei, şi în acelaşi timp să păstrăm disciplina financiară pe care o solicită Comisia Europeană în legătură cu aceşti indicatori.

ADVERTISING

Noi suntem pregătiţi pentru o discuţie, împreună cu ministrul Muncii, şi să vedem finalul discuţiilor care vor avea loc şi veştile care sperăm noi să fie bune pentru ceea ce înseamnă implementarea PNRR”, a declarat Marcel Boloş, luni la Digi 24, adăugând că la discuţiile de la Bruxelles vor fi propuse două variante privind înlocuirea unor indicatorii.

Întrebat despre întârzierea termenelor prevăzute în PNRR şi dacă motivul nu ar fi lipsa unui aparat administrativ suficient de competent pentru a implementa acele jaloane la timp, Boloș a răspuns că nu suntem în momentul de faţă în situația unor întârzieri nejustificate.

„Dimpotrivă, Guvernul României şi-a mobilizat eforturile şi a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru ca aceste reforme să fie duse la bun sfârşit. Noi, în schimb, avem patru reforme consecutive de importanţă hotărâtoare pentru România care sunt planificate din trei în trei luni, decembrie, trimestrul I, trimestrul II. În decembrie avem două reforme grele planificate deodată.

Aici cred că mai degrabă putem vorbi despre o lipsă de exerciţiu în planificarea pe orizont de timp a implementării acestor reforme, pentru că ele sunt probleme adunate de 30 de ani în administraţia din România care, de această dată, nu mai pot fi discutate ca reforme doar de dragul de a avea reforme, ci iată sunt reforme care au un puternic impact social, în societate şi au şi bugete însemnate în spate. Deci de aceea avem oarecum această ritmicitate sau încetineală despre care tot vorbim.

Aici urmărim două obiective de fond. Primul cel mai important ar fi să nu ne pierdem banii din PNRR pentru că de ei depinde implementarea investiţiilor şi a contractelor de finanţare pe care le-am încheiat. A doua condiţie este ca reformele pe care le facem şi care sunt de profunzime, să nu le facem astfel încât ele să fie respinse de Comisia Europeană şi în final să nu încasăm banii. Scopul nostru în final este ca aceste reforme să fie duse la bun sfârşit în acord cu ceea ce există în PNRR şi ele vor genera schimbări de profunzime în ceea ce priveşte evoluţia viitoare a societăţii româneşti”, a completat Boloş.

Dincolo de PNRR nu există nici stânga, nici dreapta

Întrebat dacă a ajuns la un acord cu ministrul Muncii, Marius Budăi, privind negocierile legate de reforma pensiilor speciale, Boloş a spus: „Sigur că noi oricât am vrea să fim de binevoitori în ceea ce priveşte reforma pensiilor speciale şi oricâte soluţii căutăm (…), trebuie să ne raportăm la conţinutul pe care îl avem pentru reforma pensiilor speciale în PNRR”.

„Ori dincolo de ceea ce scrie în PNRR, din experienţa pe care o am, nu putem face nici la stânga, nici la dreapta. Nu e vorba de o dispută între doi miniştri, ci e vorba în a face ca reforma să fie validată de către Comisia Europeană, să putem să rezolvăm această problemă care trenează de atâta timp în societatea românească şi să facem loc în spaţiul bugetar necesar pentru implementarea unei reforme de consistenţă în România, reforma pensiilor din sistemul general de pensii care are acolo o prevedere foarte importantă pentru români şi anume înlăturarea inechităţilor sociale.

Ori noi numai ca impact bugetar înseamnă pentru cei care au pensii mici creşterea pensiilor şi domnul ministru Budăi vă pooate explica şi mai bine ca mine, însă impactul bugetar este aproape de aproximativ 16% numai pentru această componentă din reforma sistemului de pensii”, a concluzionat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Ministrul Marcel Boloş a anunţat de sâmbătă că va merge, marţi la Bruxelles, împreună cu ministrul Muncii Marius Budăi pentru a relua discuţiile cu Comisia Europeană pe tema pensiilor speciale. De asemenea, Boloş a subliniat că trebuie pus în aplicare şi jalonul privind decarbonizarea.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇