Cu toate că la ultimele scrutine social-democrații au părut că încearcă mai degrabă să se rupă de eticheta de neocomuniști/ feseniști, izolându-și patriarhul pe strada Atena și nemaiinvitându-l în prim-planul congreselor, PSD încearcă acum să-și reconstruiască ceea ce crede a fi un nucleu dur, în jurul mortului.
Pentru asta, strategia este clasică: polarizare, dușman din exterior și mistificarea biografiei celui care, odată mort, poate să ia ce formă va vrea laboratorul imagologic să îi dea. Aparținând imaginarului, Ion Iliescu devine astfel artizanul pactului de la Snagov, cel care a dus România în NATO și UE, nu călăul de la mineriadă.
Sunt câteva mari narațiuni de dezinformare, pe care PSD le pune în circulație, cu scopul de a capitaliza nu doar electoral, ci de a consolida grupul radical din interiorul partidului, care vrea o revenire la paradigma de putere consacrată de Liviu Dragnea.
De altfel, Sorin Grindeanu abia anunțase că PSD are în față două mari opțiuni divergente: întărirea pro-europenismului și consacrarea naționalismului din epoca Dragnea, care a dus partidul la una dintre cele mai bune epoci ale sale.
Poate să existe, cum a fost pe vremea lui Liviu Dragnea, un curent puternic mai patriotic, naţionalist şi asta ne-a dus la nişte procente foarte mari. Poate să existe un curent de social-democraţie europeană, dacă vreţi, cum a fost pe vremea lui Mircea Geoană.
PSD trebuie să evite, în schimb, să se înscrie în linia partidelor socialiste europene clasice. PSD-ul trebuie să aibă specificul său în România, aşa cum l-am avut în ultimii 30 de ani, chiar dacă am fost partid de stânga şi suntem partid de stânga.
Asta este ceea ce-mi doresc de la congres: să existe această clarificare şi e absolut normal să existe această clarificare doctrinară pentru anii viitori.
Sorin Grindeanu, citat de Agerpres.
Opțiunea lui pentru o linie mai dură, naționalistă, semnifică și o revenire în matca iliescienistă care poate fi resemantizată, odată ce creatorul este mort, și speculată politic. Așa se explică mesajele puternice, dozat agresive, ale lui Sorin Grindeanu, pentru a crea un curent radical în partid, înainte de a fi sigur că anunță un congres pe care nu-l poate pierde.
Să le luăm pe rând:
- Narativul care spune că intrarea României în NATO și apoi UE i se datorează lui Ion Iliescu.
Este un narativ de tip fake news, pe structura clasică: decontextualizează bucăți de adevăr, pentru a le mixa apoi într-un nou context, care folosește politic. Voința politică a contat, dar ea nu s-a așezat ca un corp străin peste voința socială. Din contra chiar, românii ar fi ales NATO și UE, dacă ar fi fost posibil, imediat după 1989, când însă voința politică a regimului Iliescu a fost aceea de a împiedica cu orice preț partidele istorice să formeze un sistem democratic real, ceea ce a dus și la prezervarea unei partide pro-estice, pe care o vedem și azi.
Ion Iliescu nu a fost președintele care „a băgat” România în NATO și UE, ci președintele care, după ce asigura continuitatea de sistem, a acceptat, oportun, să joace această carte a europenizării, după cum a acceptat, în 1989, să modifice apelativul „tovarăși”, tras de mânecă de Silviu Brucan, și să joace cartea democratizării.
- Narativul care spune că Ion Iliescu a fost inevitabil, nu era nimeni altcineva în 1989 capabil să conducă România spre tranziția democratică.
E adevărat că Ion Iliescu era pregătit, trecuse de încălzire și era cel mai aproape de putere în momentul Revoluției. De altfel, chiar dacă există teze divergente privind rolul Armatei și cel al Securității în crimele din decembrie 1989, mai ales cele de după arestarea lui Nicolae Ceaușescu, faptul că au existat acorduri între Iliescu și oameni din fostele structuri nu e contestat.
În ultimul rechizitoriu privind dosarul Revoluției, Ion Iliescu este acuzat de constituirea unei grupări criminale organizate, care a preluat puterea și a manipulat astfel trecerea de la dictatură la un regim politic al „democrației originale”.
Faptul că Ion Iliescu a fost la îndemâna noului sistem democratic românesc a necesitat pregătire, strategie și manipulare.
Ulterior, prin împiedicarea regelui Mihai să vină în România, prin intoxicarea agendei publice, prin denigrarea liderilor partidelor istorice, care nu fuseseră parte a nomenclaturii sau Securității, ci a rezistenței anticomuniste, Ion Iliescu a asigurat nu doar inevitabilitatea lui, ci și pe cea a întregului sistem de putere FSN.
- Narativul care spune că Ion Iliescu a adus pacea socială. Acesta e un fake news dureros, pentru că marchează unul dintre momentele majore în care societatea a fost deturnată, sancționată și redusă la tăcere, pentru ca marile minciuni de stat să se impună ca fiind adevăruri.
Ion Iliescu și gruparea care l-a ținut la putere sunt artizanii unui război civil, declanșat prin chemarea violentă a minerilor, care au comis agresiuni, cu complicitatea autorităților și în urma cărora a fost declanșat un val masiv de emigrare, care a inaugurat ani de hemoragie de resurse umane peste granițe.
Or, polarizarea violentă pusă în scenă de regimul Iliescu odată cu prima mineriadă e ceea ce vrea să resusciteze Sorin Grindeanu, pentru a fi confirmat ca lider în PSD, prin coagularea acestui nucleu dur.
Pentru asta, portretizarea și demonizarea unui dușman extern era necesară – cu degetul sunt arătați USR și președintele Nicușor Dan, pentru că nu au participat la mistificarea lui Ion Iliescu, în cadrul unor funeralii de stat făcute posibile tocmai de gesturile inițiale de manipulare a democrației, făcute de Ion Iliescu, și care au dus la tergiversările celor două dosare majore și cruciale pentru România – Revoluția și mineriada – în care Iliescu este acuzat de crime contra umanității.