Pofta practic declarată a președintelui Iohannis de a se transfera la un protocol mai înalt decât îi poate oferi modesta Românie a deschis cu mult mai repede decât ar fi fost normal discuția despre alegerile prezidențiale. Doi ani și aproape jumătate, cât ar mai fi până la organizarea lor la termen, înseamnă enorm, mai ales în vremurile actuale.
Am mai spus-o, comparați existența individuală a României și a planetei din acest moment cu ceea ce gândeam și trăiam în urmă cu doi ani și jumătate.
Dacă dl Iohannis ar fi cățărat de eforturile diplomației românești, singurele eforturi, mă tem, în fruntea NATO, în toamna lui 2023, și alegerile ar fi desigur mai rapide. De aceea și discuția intensă din spațiul public.
Dar, în pofida odelor ceaușiste deșănțate din presa românească, cățărarea este foarte greu realizabilă. Conform tuturor surselor, dl Iohannis nu are nici anvergura, nici genul potrivite.
Dar, indiferent de momentul prezidențialelor, se profilează deja un tipar, cel al dependenței de interesul personal al dlui Iohannis.
În mod evident, domnia sa nu și-a epuizat apetitul pentru poziții înalte. Dar nu unele care implică multă muncă și stres, cum este aceea de premier. Ci poziții onorifice, solemne, cu mult protocol.
A existat discuția despre modificarea Constituției către o republică parlamentară, cu președinte ales de Legislativ, care i-ar fi putut oferi mandatele 3 și 4. Însă ea pare să fi fost abandonată, probabil ca urmare a măsurării reacțiilor la baloanele de încercare, care i-au dovedit neviabilitatea.
Dacă până la epuizarea mandatului nu își găsește alt protocol, dl Iohannis va avea nevoie la Cotroceni de un președinte care să îl promoveze în continuare pentru noi posturi vacante, să îi facă poftele personale și să nu îl deranjeze în niciun fel, nici măcar cu un contraexemplu. Un continuator comod își dorește dl Iohannis.
Și cea mai bună șansă să îl obțină este un candidat dezirabil și pentru PSD, și pentru PNL pentru ca mașinăriile de partid să nu se canibalizeze și să nu pună în pericol funcționarea coaliției. Despre PNL nu cred că are cineva vreun dubiu, dar există toate semnele și motivele să credem că și PSD își va desemna cadidatul doar cu binecuvântarea președintelui Iohannis. Cam cum a ajuns PSD să îl propună judecător CCR pe Bogdan Licu.
Dl Geoană corespunde profilului, deocamdată. Să nu uităm că în 2009 a fost candidatul comun PSD-PNL în turul al doilea al prezidențialelor, susținut de dl Iohannis personal, care urma să fie premier după alegeri.
Iar dl Geoană își dorește atât de mult funcția încât nu mă îndoiesc că ar fi dispus să ofere orice garanții pentru susținere. Surse politice spun că uneori dl Ciolacu nici nu îi răspunde la telefon dlui Geoană, nu doar pentru că este agasat de insistență, ci și pentru că nu știe ce să îi spună, încă. Dl Iohannis trebuie să se hotărască.
Este posibilă o lebădă neagră care să strice planurile dlui Iohannis? Cu siguranță, da. Dar mă tem că la starea în care se află societatea românească, un candidat surpriză care să capteze energii apte să răstoarne orice scenariu nu poate fi decât unul care să capitalizeze furii, frustrări, naționalism, nostalgii comuniste, adică un candidat populist care să antreneze la vot majoritatea demobilizată și demoralizată.