Cum se decide cine va ocupa funcția de secretar general al NATO și de ce Klaus Iohannis a arătat că nu știe cum funcționează intim birocrația Alianței Interviu

Cum se decide cine va ocupa funcția de secretar general al NATO și de ce Klaus Iohannis a arătat că nu știe cum funcționează intim birocrația Alianței <span style="color:#ff0000;font-size:100%;">Interviu</span>

Poziționarea publică a președintelui Iohannis față de o eventuală „propunere” de ocupare a funcției de secretar general al NATO lasă impresia că la NATO ar fi o putere conducătoare, care ar putea face asemenea propuneri șefilor de stat și de guvern aliați.

O poziționare mai degrabă în linie cu una dintre tezele de propagandă kremlineze, promovată de însuși Putin al Rusiei, că NATO nu ar funcționa prin consens, ci mai degrabă la ordinele Departamentului de Stat, din Washington D.C., spune expertul militar Hari Bucur – Marcu, dar cum „nu avem de ce să îl suspectăm pe Klaus Iohannis că ar face voluntar și deliberat jocul propagandistic al Moscovei lui Putin, arată publicului național și internațional mai ales că, după șapte ani și jumătate de când este cel mai înalt reprezentant al României, la masa rotundă a Consiliului Nord-Atlantic al NATO, întrunit la nivelul șefilor de state și de guverne aliate, domnia sa încă nu știe cum funcționează intim birocrația Alianței„.

L-am invitat pe Hari Bucur-Marcu să ne explice procedura prin care este desemnat un secretar general al NATO, pentru a înțelege cât de oportun a fost răspunsul președintelui Klaus Iohannis, întrebat în conferința de presă de miercuri seară dacă ar accepta o astfel de propunere.

Președintele Klaus Iohannis nu a respins ideea unei eventuale propuneri pentru a ocupa funcția de secretar general al NATO. Ce e în neregulă aici? Care e procedura prin care cineva ajunge să conducă NATO? Seamănă cu o recrutare clasică de personal?

Nu vă pot răspunde la întrebare, fără să fac o precizare conceptuală: ce e secretarul general al Alianței. Cu scuzele mele anticipate că ar suna ca o lecție.

Secretarul general NATO este angajatul (un fel de funcționar public internațional) cu cea mai mare responsabilitate din structura civilă a Alianței. El răspunde de lucrările Consiliului Nord-Atlantic, în format permanent, la nivelul ministerial și la nivelul șefilor de state și de guverne. Pentru asta, SG NATO este asistat de un Secretariat (International Staff), care populează Cartierul General NATO, de la Bruxelles, alături de Statul Major Militar Internațional (International Military Staff).

Așa că secretarul general NATO este angajat pe funcție, de toți aliații, prin consens, pentru că doar așa va putea persoana respectivă să își îndeplinească misiunea.

Cum se face asta, ca procedură? Este treaba actualului SG NATO de a căuta un succesor, de a obține consensul tuturor aliaților pentru acela și de a formaliza numirea sa, într-o procedură de decizie consensuală, în Consiliul Nord-Atlantic.

Desigur, actualul SG nu e de capul lui. Nu poate veni cu ce nume îi trece lui prin minte. Nici nu poate promova vreo pilă. Dar nici nu poate veni cu un nume nou, necunoscut în NATO.

De aceea, primul pas în procedură este ca SG să afle (complet informal) cam ce cred aliații că ar trebui să știe și să poată face viitorul SG. În contextul situației de securitate, cea din Concepția strategică recent adoptată. Adică, s-ar face un fel de meniu de cerințe. Între care se află și cele despre cât de intim știe candidatul cum funcționează Consiliul Nord-Atlantic (mai ales cum se negociază consensul, pentru fiecare decizie în parte), care sunt problemele strategice pe care le are de rezolvat Alianța și cât de credibil este candidatul, în fiecare dintre cele 30 de capitale aliate.

În urma acestui proces informal, SG poate veni cu câteva nume, pe care să le discute, tot informal, cu aliații. E firesc ca cei avuți în vedere să fie întrebați dacă ar fi de acord să candideze pentru funcția de SG și doar cei care zic da să fie discutați, informal, între aliați.

Din aceste discuții informale, va ieși o listă scurtă, cum se zice, care va fi negociată în Consiliu, până când se obține consensul asupra unui nume, care va fi făcut public.

Acest proces de selecție a fost deja parcurs, având în vedere că actualul SG își termina mandatul anul acesta, doar că aliații au decis prin consens că domnul Stoltenberg e mult mai potrivit decât oricare alt candidat, în vreme de război, așa că i s-a prelungit mandatul.

Să admitem că ar exista o susținere pentru Klaus Iohannis la șefia NATO. Actualul secretar general își încheie mandatul, și acesta prelungit, în 2023, când președintele român va fi încă în funcție. Poate NATO să întrerupă astfel cursul politic al unui stat membru?

Mandatul actualului SG mai poate fi din nou prelungit, dacă situația o cere în continuare. Deci suntem pe tărâmul speculațiilor, atunci când ne interesează ce ar zice Alianța despre orice candidatură.

Cât despre domnul Iohannis, în eventualitatea că ar ajunge pe o listă scurtă, informală, pe când este încă președintele României, va trebui el să îi convingă el (prin reprezentanții săi, cum este ambasadorul României la NATO – reprezentantul permanent) pe ceilalți aliați despre seriozitatea candidaturii sale.

Ceea ce ne păstrează în zona speculațiilor, desigur. Este însă puțin probabil ca toți cei 29 de aliați să cadă de acord că un șef de stat, aflat încă în interiorul mandatului său, ar fi cel mai potrivit să fie angajat ca secretar general al NATO, ca și când nu ar mai fi altcineva mai corespunzător decât el, după toate criteriile avute în vedere. Și cele politice, și cele de personalitate, și cele strategice, dar mai ales cele de însușiri personale în conducerea unui aparat atât de complex cum este Secretariatul General al NATO.

Cum se aude acest răspuns al președintelui Iohannis la NATO, în acest moment în care contextul e cel dat de război, ceea ce a dus, de altfel, la prelungirea mandatului actualului secretar general al Alianței? A dat președintele Klaus Iohannis un răspuns oportun?

Am abordat chestia asta într-un comentariu pe care l-am făcut pe Facebook, așa că răspunsul meu va avea inevitabil aceleași idei.

Într-o rară conferință de presă, președintele Iohannis a fost întrebat despre „posibilitatea ca domnia sa să fie succesorul actualului șef al NATO, Jens Stoltenberg, atunci când mandatul acestuia se va termina.” Și dacă i „s-ar face o asemenea propunere”, ar accepta-o? La care președintele Klaus Iohannis a răspuns „exhaustiv” (după propria sa apreciere) că, „dacă i s-ar face o astfel de propunere, ar evalua-o foarte serios și ar face o declarație publică.”

Ceea ce, pe de o parte, este în contradicție cu ce am spus eu mai înainte că ar fi procedura de selecție a viitorului secretar general al NATO, procedură în care cineva ca domnul Iohannis este întrebat cu totul informal dacă ar accepta funcția, înainte de demararea procesului de selecție prin consens, propriu-zis. Mai precis, nu este vorba despre vreo propunere, ca atare.

Așa cum nu este vorba ca discuțiile informale, înainte de obținerea consensului pentru nominalizare, între toți cei 30 de aliați, să fie făcute publice.

În plus (ori în minus, mai degrabă) nu este nimeni „de la NATO” care să îi facă vreunui șef de stat aliat propuneri de angajare într-o funcție administrativă la NATO, deoarece nu e nimeni mai sus decât fiecare dintre acești șefi de state și de guverne. Președintele României este el însuși unul dintre „liderii NATO”, despre care vorbește jurnalistul că ar fi putut avea discuții cu Iohannis, cu privire la o eventuală angajare a lui, în cea mai înaltă funcție administrativă de la Cartierul General al NATO.

Pe de cealaltă parte, poziționarea publică a președintelui Klaus Iohannis față de o eventuală „propunere” de ocupare a funcției de secretar general al NATO, așa cum a făcut-o în conferința de presă, lasă impresia că la NATO ar fi o putere conducătoare, care putea face asemenea propuneri șefilor de stat și de guvern aliați. Ceea ce e mai degrabă în linie cu una dintre tezele de propagandă kremlineze, promovată de însuși Putin al Rusiei, cum că NATO nu ar face altceva decât „să servească ca o unealtă a politicii externe a Statelor Unite” (ca să citez din discursul lui Putin, din dimineața zilei de 24 februarie 2022, când a declanșat războiul de agresiune asupra Ucrainei și de anihilare a statului și a unei bune părți din populația Ucrainei). Adică, după moscoviți, NATO nu ar funcționa prin consens, ci mai degrabă la ordinele Departamentului de Stat, din Washington D.C.

Ceea ce președintele Iohannis ar fi putut evita ca interpretare foarte ușor, dacă ar fi ales să răspundă ceva de tipul că nu are cine din NATO să îi facă lui „propuneri”, oricât de mult s-ar „discuta o asemenea posibilitate, în mediile politice interne și externe”. Așa că domnia sa ar avea de gând să stea liniștit și să își vadă de buna guvernare a României, din cea mai înaltă funcție de exercitare a suveranității naționale, ce aparține poporului român, care l-a pus acolo.

Nefăcând așa, domnul Iohannis (pe care nu avem de ce să îl suspectăm că ar face voluntar și deliberat jocul propagandistic al Moscovei lui Putin) arată publicului național și internațional mai ales că, după șapte ani și jumătate de când este cel mai înalt reprezentant al României, la masa rotundă a Consiliului Nord-Atlantic al NATO, întrunit la nivelul șefilor de state și de guverne aliate, domnia sa încă nu știe cum funcționează intim birocrația Alianței.

Ceea ce ar însemna etalarea unei slăbiciuni personale, atunci când vine vorba despre îndeplinirea criteriilor de selecție prin consens a viitorului secretar general al NATO.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇