Viitorul secretar general al NATO trebuie să fie cineva plin de energie, care să poată alerga dintr-o parte în alta fără să piardă esența drumurilor, cineva care are deja în minte harta lumii, dispus să învețe.
Cineva care și-a demonstrat calitățile de lider în țara lui, cu poziții ferme față de Rusia și China și care este un democrat per se. Klaus Iohannis nu se prea potrivește în acest model şi există câteva politiciene din țările baltice care îl eclipsează cu ușurință.
Aripa militară a Alianței Nord-Atlantice este condusă mereu de un general american, dar partea politică este lăsată în seama unui european, care are exercițiul puterii, nu are vulnerabilități și poate aduce un plus de imagine NATO prin prestanță, cultură și spontaneitate echilibrată.
Mandatul actualului secretar general al NATO, norvegianul Jens Stoltenberg, 63 de ani, a fost extins cu un an, până în septembrie 2023, pentru continuitate și respectarea principiului că nu se schimbă liderul pe timp de război.
În jurul secretarului general al NATO sunt o serie de experți de diferite feluri, militari, specialiști în relații internaționale, în comunicare, care îl asistă pe liderul Alianței și îl ajută să formuleze poziții, să respecte protocol, să nu se abată de la documentele care stabilesc traiectoria și obiectivele celei mai mari alianțe defensive din lume, dar liderul Alianței trasează traiectorii importante.
Procesul de nominalizare a viitorului șef NATO e complicat și opac: o candidatură fără susținerea președintelui american și a marilor puteri europene e inutilă.
Uniunea Europeană, de pildă, vrea să-și impună punctul de vedere, după ce Stoltenberg, venit din afara UE, nu a mers mereu pe linia trasată de Paris și Berlin.
Spre deosebire de suspansul alegerii unui nou papă, în cazul nominalizării unui nou șef al NATO nu există o regulă clară și totul se negociază între cei puternici. Washingtonul, care este și principalul susținător financiar al Alianței, are, însă, ultimul cuvânt.
Mai este un an până la plecarea lui Stoltenberg, dar agitația a început mai demult.
Pe lista care circulă încă de acum un an și despre care a scris și DW au rămas câteva femei care și-au dovedit calitățile, plus președintele român Klaus Iohannis și premierul olandez Mark Rutte.
Femeile favorite
Potrivit diferitelor surse diplomatice, printre favorite se află Dalia Grybauskaitė, 65 de ani, fost președinte al Lituaniei între 2009 și 2019, cu o poziție de neclintit față de Rusia. De altfel, ea e prima care a numit Rusia un stat terorist, încă din 2014, după anexarea Crimeii.
Urmează prim-ministrul estonian, Kaja Kallas, 45 de ani, care a făcut din țara ei cea mai mare donatoare pentru cauza Ucrainei, dacă raportăm banii investiți în războiul anti-rus la Produsul Intern Brut al micii republici baltice. Kaja Kallas vine dintr-o familie cu tradiții politice, tatăl ei a fost prim-ministru, iar în perioada sovietică mama ei împreună cu bunica și străbunica ei au fost deportate în Siberia.
Kersti Kaljulaid, fosta președinte din Estonia, 52 de ani, se află și ea printre favoriți.
A rămas și fostul președinte croat, Kolinda Grabar-Kitarović, 54 de ani, şi ea foarte apropiată de familiile conservatoare din UE și SUA.
Potrivit unor surse diplomatice, Marea Britanie și-ar dori fotoliul de secretar general al NATO, dar mai multe state mari din UE se opun, mai ales că Londra a numit până acum trei din cei 13 secretari generali ai NATO. Fostul prim-ministru Theresa May s-ar califica pentru funcție și ar avea avantajul că este femeie, dat fiind că Alianța ar vrea să-și demonstreze adecvarea, modernitatea și deschiderea, inclusiv în acest fel.
Să vină dintr-o ţară ex-comunistă?
Războiul din Ucraina ar putea propulsa la vârful NATO pentru prima dată un lider din statele foste comuniste, care se află acum în prima linie a susținerii Kievului în lupta cu Rusia.
Polonia și România, cele mai mari și mai loiale Washingtonului, ar putea avea, în această logică, prima șansă.
Ambele au însă propriile probleme cu statul de drept. Varșovia a intrat cu bocancii în Justiție și a afectat grav drepturile femeilor, anulând posibilitatea avortului, în schimb a investit mult în apărare, a cumpărat arme sofisticate și s-a arătat dispusă să asigure costurile unei baze americane permanente. Totuși, Alianța prin Tratatul său fondator mizează pe principiile democratice, iar nerespectarea lor slăbește NATO.
De ce nu Iohannis
În România, Klaus Iohannis și-a păstrat retorica democrată, dar a renunțat la un guvern reformist în favoarea unei coaliții stagnante cu social-democrații. Primul efect al acestei mișcări este agresiunea împotriva magistraților independenți, amestecul politicii în Justiție, pe scurt menținerea contrareformei statului de drept.
Apoi, președintele a schimbat doi premieri, aducând în fruntea statului un fost general, care încearcă să conducă nu doar Guvernul, ci și Justiția, ca și cum ar fi pe front.
Klaus Iohannis are prestanță, dar franchețea lui rudimentară, absențele lungi din spațiul public, vacanțele numeroase, neimplicarea în realitatea imediată îl fac nepotrivit pentru o funcție în care e nevoie să fii permanent pe fază.
E din ce în ce mai neclar dacă președintele Iohannis este cu adevărat un democrat, fiindcă apără mai mult de fațadă principiile statului de drept, în vreme ce Justiția din România a devenit nefuncțională, iar presa e acaparată și aservită într-o proporție covârșitoare intereselor politice.
Ar fi, poate, preferabilă o femeie puternică, ridicată prin forțe proprii, care are o viziune clară asupra politicii internaționale.
Cărțile nu sunt definitiv făcute și totul se poate schimba în funcție de restrângerea sau extinderea războiului din Ucraina.
Sabina Fati